← România

CIRCULARĂ nr. 18 din 19 septembrie 2019

CIRCULARĂ nr. 18 din 19 septembrie 2019 privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din argint cu tema 100 de ani de învățământ superior românesc la Cluj Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 793 din 30 septembrie 2019 Articolul 1 În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, începând cu data de 30 septembrie 2019, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de învățământ superior românesc la Cluj. Articolul 2 Caracteristicile monedei sunt următoarele:Valoare nominală10 leiMetalargintTitlu999‰FormărotundăDiametru37 mmGreutate31,103 gCalitateproofCantzimțat Aversul monedei prezintă clădirea și numele Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj, inscripția „ROMANIA“, valoarea nominală „10 LEI“, stema României și anul de emisiune „2019“. Reversul monedei prezintă Aula Magna a Universității „Babeș-Bolyai“, o carte deschisă pe care se găsește inscripția „TRADITIO NOSTRA UNACUM EUROPAE VIRTUTIBUS SPLENDET“, inscripția circulară „100 DE ANI DE UNIVERSITATE ROMANEASCA LA CLUJ“ și anii „1919-2019“. Articolul 3 Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoțite de broșuri de prezentare redactate în limbile română, engleză și franceză. Broșurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naționale a României și casierului central. Articolul 4 Monedele din argint cu tema 100 de ani de învățământ superior românesc la Cluj au putere circulatorie pe teritoriul României. Articolul 5 Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României. Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, Mugur Constantin Isărescu București, 19 septembrie 2019. Nr. 18. -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.