DECIZIE nr. 336 din 16 septembrie 2003

(3), art. 16 alin.

(2), art. 21, 24, 49, 58, 114, art. 125 alin.

(3)şi art. 144 din Constituţie. În argumentarea susţinerilor sale, se arata ca dispoziţiile art. 8 şi 16 din Legea nr. 47/1992, republicată "generează o noua modalitate neconstitutionala, de delegare legislativă în competenţa unei instituţii de jurisdicţie, caz unic în practica constituţională a ţărilor din comunitatea europeană şi în sfidarea normelor constituţionale invocate, statuand Curtea Constituţională ca putere legiuitoare în stat". Astfel a fost posibil ca "instanţa constituţională sa pronunţe o hotărâre lovită de nulitate absolută, respectiv Hotărârea nr. 19 din 17 octombrie 2000 pentru modificarea unui act administrativ intern - Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, prin care <<de facto şi de jure>> a modificat articolele 27, 242, 243, 244, 246, 247 din Codul de procedură civilă, în sensul că aceste norme de procedura nu sunt valabile şi pentru instanţa constituţională". În continuare, susţine autorul excepţiei, "este adevărat ca în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, regulile procedurii civile completează Legea nr. 47/1992 în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii şi ca aceasta compatibilitate se hotărăşte de la caz la caz în mod exclusiv de către Curte şi numai prin decizia sau hotărârea pronunţată în temeiul legii, în cazurile prevăzute de art. 144 din Constituţia României şi art. 13 din Legea nr. 47/1992 cu ocazia derulării procedurii jurisdicţionale în fiecare caz în parte". Se arata ca "nici o norma constituţională şi nici un text din Legea nr. 47/1992 nu permite Curţii Constituţionale de a pronunţa în numele legii vreo decizie sau vreo hotărâre de sine stătătoare aplicabilă tuturor situaţiilor în care are loc procedura jurisdicţională". Autorul excepţiei considera ca "în condiţiile în care compatibilitatea normelor de procedura s-ar stabili pentru toate cazurile deduse jurisdicţiei constituţionale printr-un act administrativ intern (Regulament) sau chiar printr-o decizie sau hotărâre proprie a Curţii Constituţionale <<adoptată>> şi nu pronunţată în numele legii, întreaga procedura de jurisdicţie a Curţii Constituţionale contravine de esenta Constituţiei României, Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, creând un sistem propriu de distribuţie a justiţiei constituţionale, statuand Curtea Constituţională mai presus de lege". Conform susţinerilor autorului excepţiei, recuzarea judecătorilor, suspendarea şi încetarea oricărui proces sunt atribute fundamentale ale dreptului la apărare al cetăţeanului, ele izvorand şi din dreptul de disponibilitate a părţii, drepturi ce nu pot fi îngrădite în condiţiile în care orice instanţa de jurisdicţie, conform art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, indiferent de gradul sau de jurisdicţie sau de natura autorităţii jurisdicţiei, trebuie să asigure o judecata echitabila şi impartiala. În opinia autorului excepţiei, "interzicerea accesului la folosirea acestor mijloace procedurale intrinseci dreptului la apărare <<ab initio>>, printr-o decizie sau printr-o hotărâre adoptată de Curte, anterior şi extrinseca excepţiei de neconstituţionalitate dedusă judecaţii, constituie o restrangere neconstitutionala a dreptului fundamental la apărare, o ingradire a liberului acces la justiţie, lezand drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi creează prin aceasta o procedură jurisdicţională neconforma legilor statului român şi lezeaza autoritatea instituţiilor de justiţie". Curtea de Apel Suceava - Secţia comercială şi de contencios administrativ nu a formulat opinia sa cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Potrivit prevederilor art. 24 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Guvernul considera excepţia neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, se apreciază ca "activitatea Curţii Constituţionale, ca de altfel a oricărei autorităţi publice, se desfăşoară pe baza legii, în speta a Legii nr. 47/1992, astfel ca dispoziţiile art. 1 alin.

(3)din Constituţie referitoare la statul de drept nu sunt incalcate, la fel cum nu sunt incalcate nici cele ale art. 16 alin.

(2)din Constituţie, potrivit cărora <<Nimeni nu este mai presus de lege>>". Totodată arata Guvernul "faptul ca dispoziţiile legale criticate prevăd ca activitatea Curţii Constituţionale se desfăşoară şi pe baza Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii, adoptat în condiţiile legii, precum şi faptul ca compatibilitatea regulilor procedurii civile cu justiţia constituţională este hotărâtă de Curte, constituie voinţa legiuitorului care a apreciat ca unele reguli de procedura în faţa Curţii pot fi stabilite prin Regulament, fără ca prin aceasta să fie infrante dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin.

(3)şi art. 16 alin.

(2)". Conform punctului de vedere al Guvernului, "atributul Curţii Constituţionale de a hotărî compatibilitatea regulilor procedurii civile cu jurisdicţia constituţională are în vedere specificul acestei activităţi care, în termeni generali, ar putea fi definită ca fiind activitatea prin care se asigura suprematia Constituţiei şi nu ca una de soluţionare a cauzelor litigioase deduse judecaţii". În acelaşi timp, Guvernul arata ca "dispoziţiile art. 21 din Constituţie care instituie accesul liber la justiţie trebuie analizate în coroborare cu cele ale art. 125 alin.

(3)care prevăd ca <<competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege>>, iar Legea nr. 47/1992 stabileşte ca regulile procedurii civile se aplică numai în măsura în care acestea sunt compatibile cu jurisdicţia constituţională, care este o activitate specifică, asa cum am menţionat mai sus, fără ca prin aceasta să fie incalcate dispoziţiile constituţionale menţionate mai sus". Se considera ca referirea autorului excepţiei la art. 24 din Constituţie "nu are legătură cu textele a căror neconstituţionalitate se invoca", precizând ca "în jurisdicţia constituţională părţile pot fi asistate sau reprezentate de către apărătorul ales, ca şi în procesele civile". Totodată se considera ca nici dispoziţiile art. 49 din Constituţie nu sunt incidente în cauza, întrucât "articolele 8 şi 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, nu restrang exerciţiul unor drepturi, ci se referă la procedura după care se desfăşoară jurisdicţia constituţională". La fel "nici art. 58 care reglementează rolul şi structura Parlamentului nu este incident în cauza". Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 114 din Constituţie, Guvernul subliniaza ca "exista şi alte cazuri în care legiuitorul acorda unei autorităţi dreptul de a emite reglementări într-un anumit domeniu, dar în aceasta ipoteza nu suntem în prezenta unei delegari legislative ca şi cea reglementată de art. 114 din Constiitutie, iar normele sunt emise în temeiul unei dispoziţii legale şi trebuie să fie conforme cu legea". În concluzie, Guvernul considera ca "susţinerile autorului excepţiei potrivit cărora delegarea legislativă poate opera numai în condiţiile art. 114 din Constituţie nu pot fi reţinute, deoarece ne aflam într-o alta ipoteza". Conform punctului de vedere al Guvernului, "art. 144 din Constituţie, considerat, de asemenea, a fi fost încălcat, reglementează, în ansamblu, atribuţiile Curţii Constituţionale, detalierea acestora fiind facuta în legea de organizare şi funcţionare a Curţii, respectiv în Legea nr. 47/1992, republicată, care la art. 13 alin.

(1)prevede că, potrivit competentei stabilite în art. 144 din Constituţie, Curtea pronunţa decizii, hotărâri şi emite avize". Avocatul Poporului considera ca textele legale criticate sunt constituţionale. În susţinerea acestui punct de vedere, se arata, în esenta, ca, potrivit Constituţiei, "Curtea Constituţională nu face parte din sistemul autorităţii judecătoreşti, ci este reglementată într-un titlu distinct, Titlul V - Curtea Constituţională", iar "organizarea şi funcţionarea sa sunt reglementate prin lege organică, în condiţiile prevăzute de art. 140 alin.

(4)din Constituţie". În punctul de vedere al Avocatului Poporului se face referire şi la prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii, precum şi la jurisprudenta Curţii în legătură cu inaplicabilitatea regulilor procedurii civile referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului, în procedura sa jurisdicţională. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale, criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin.

(1), ale art. 2, 3, 12, şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 8 şi 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 7 august 1997, care au următorul cuprins: - Art. 8: "

(1)Curtea Constituţională îşi desfăşoară activitatea în plen, în condiţiile prezentei legi şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, iar actele Curţii se adoptă cu votul majorităţii judecătorilor, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.

(2)Cvorumul pentru Plenul Curţii Constituţionale este de două treimi din numărul judecătorilor Curţii." ... - Art. 16: "Procedura jurisdicţională prevăzută de prezenta lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale. Compatibilitatea se hotărăşte exclusiv de Curte." Critica de neconstituţionalitate se bazează, în esenta, pe susţinerea autorului excepţiei ca, pe de o parte, textele legale în cauza permit Curţii sa "adopte" şi alte acte decât cele pe care le pronunţa în numele legii, iar, pe de altă parte, se permite Curţii sa creeze "un sistem propriu de distribuţie a justiţiei constituţionale", situand "Curtea Constituţională mai presus de lege". Autorul excepţiei susţine ca astfel sunt incalcate dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin.

(3)privind statul de drept, art. 16 alin.

(2)privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 49 privind restrangerea unor drepturi, art. 58 privind rolul şi structura Parlamentului, art. 114 privind delegarea legislativă, art. 125 alin.

(3)privind instanţele judecătoreşti şi ale art. 144 privind atribuţiile Curţii Constituţionale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente: Potrivit Constituţiei (titlul V) şi art. 1 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România, independenta faţă de orice alta autoritate publică, supunându-se numai Constituţiei şi legii sale de organizare şi funcţionare, scopul sau fiind garantarea supremaţiei Constituţiei. Ca urmare, asa cum a statuat Curtea în numeroase decizii, procedura în faţa Curţii este o procedură de drept public, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta. Conform dispoziţiilor art. 144 din Constituţie, precum şi celor ale art. 1, 2, 3 şi 12 din Legea nr. 47/1992, republicată, adoptate în aplicarea prevederilor constituţionale, Curtea exercita controlul asupra constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor Guvernului (alături de alte atribuţii), fără a soluţiona litigii în care să fie puse în discuţie drepturi subiective ale persoanelor fizice şi juridice, litigii care sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti. Din aceasta calitate de unica autoritate de jurisdicţie constituţională, independenta de orice alta autoritate publică, decurge, pe cale de consecinţa, specificul activităţii Curţii, inclusiv acela al procedurii ce se desfăşoară în faţa Curţii, conform legii sale de organizare şi funcţionare şi a regulamentului propriu. Este de observat ca posibilitatea Curţii de a funcţiona în baza legii sale organice este prevăzută la art. 140 alin.

(4)din Constituţie (primul articol al titlului consacrat Curţii Constituţionale). În acelaşi timp, Legea nr. 47/1992 prevede posibilitatea Curţii Constituţionale de a avea un regulament de organizare şi funcţionare. (De menţionat ca mutatis mutandis şi Legea nr. 56/1993, republicată, prevede pentru Curtea Suprema de Justiţie existenta unui regulament de organizare şi funcţionare). Asa cum este bine ştiut, Constituţia, prin natura sa de Lege fundamentală, cadru şi măsura a întregului sistem normativ al statului, conţine numai dispoziţii de baza, de principiu, investite cu forta juridică suprema, dispoziţii şi principii detaliate în legi şi celelalte acte normative, care, în raport cu Constituţia, se afla într-o corespondenta între un grad inferior şi unul superior în ordinea juridică. În legătură cu prevederile art. 25 ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii, care consacra faptul ca în cadrul procedurii în faţa Curţii nu sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului şi nici cele privind recuzarea judecătorilor, la care autorul excepţiei se referă în mod explicit, atunci când susţine ca ar trebui ca numai de la caz la caz Curtea sa stabilească compatibilitatea procedurii civile, Curtea Constituţională constata ca aceste dispoziţii regulamentare au fost introduse numai după cristalizarea în activitatea sa jurisdicţională a unei jurisprudente constante în aceasta materie, ceea ce a condus la stabilirea valorii de principiu a normelor cuprinse în regulament. Însăşi Constituţia, la art. 145 alin.

(2), prevede că "deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii". De altfel, de exemplu, prin Decizia nr. 77/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 26 iulie 1996, Curtea a stabilit ca "din prevederile art. 16 al Legii nr. 47/1992, republicată, rezultă ca normele comune de procedura civilă au, în materie de contencios constituţional, un caracter subsidiar, ele aplicându-se numai dacă printr-un text de lege expres nu se prevede altfel sau, chiar în lipsa unui text expres derogatoriu, dacă ele sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale". Astfel, dispoziţia cuprinsă în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii, la care se referă autorul excepţiei în critica privind art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, îşi are legitimitatea în acest text al legii organice a Curţii Constituţionale. În consecinţa, prevederile criticate sunt conforme dispoziţiilor art. 144 din Constituţie. Acestea nu încalcă nici dispoziţiile constituţionale referitoare la statul de drept, la egalitatea în drepturi, la accesul liber la justiţie ori la dreptul la apărare, precum nici pe cele ale art. 49 privind restrangerea unor drepturi. În legătură cu critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 şi 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, prin raportare la art. 125 alin.

(3)din Constituţie, Curtea retine ca aceasta este neîntemeiată deoarece dispoziţiile constituţionale se referă la competenţa şi procedura de judecată ale instanţelor judecătoreşti. Or, astfel cum s-a arătat, Curtea Constituţională este o autoritate distinctă şi independenta care se afla în afară sistemului judiciar. Nu este intemeiata nici critica autorului excepţiei prin invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 58 privind rolul şi structura Parlamentului,întrucât textele criticate au fost legiferate de însăşi autoritatea legislativă, cu respectarea Constituţiei. Curtea nu poate retine nici încălcarea dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, în condiţiile în care autorului excepţiei nu i s-au restrâns, prin prevederile criticate, exerciţiul vreunuia dintre drepturile ori libertăţile constituţionale. Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.

(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.

(1)lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 şi 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, excepţie ridicată de Dorin Andronic în Dosarul nr. 5.601/2002 al Curţii de Apel Suceava - Secţia comercială şi de contencios administrativ. Definitivă şi obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie 2003. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta ---------