HOTĂRÂRE nr. 233 din 13 martie 2002 privind prelungirea termenului de valabilitate a ofertei formulate de Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului pentru vânzarea acţiunilor deţinute la Societatea Comercială "Şantierul Naval" - S.A. Constanta, inclusă în Programul pentru Ajustarea Sectorului Privat (PSAL) Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 179 din 15 martie 2002 În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 14 alin.
(1)din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul UNIC Termenul de valabilitate a ofertei formulate de Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului, în vederea vânzării pachetului de acţiuni deţinut la Societatea Comercială "Şantierul Naval" - S.A. Constanta, se prelungeşte cu 30 de zile de la data expirării acestuia, respectiv de la data de 16 martie 2002 la data de 14 aprilie 2002 inclusiv. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: ──────────────── Ministrul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului, Ovidiu Tiberiu Musetescu ──────────────────────