← România

LEGE nr. 405 din 9 noiembrie 2006

LEGE nr. 405 din 9 noiembrie 2006 privind modificarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţ

ării actelor de terorism Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 947 din 23 noiembrie 2006 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul UNIC Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 12 decembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Alineatul

(3)al articolului 20 va avea următorul cuprins: "
(3)Persoanele care, potrivit legii, gestionează informaţii clasificate beneficiază de un spor de 15% acordat pentru gestionarea datelor şi informaţiilor clasificate." 2. Anexa va avea următorul cuprins: "ANEXĂ Salarizarea membrilor plenului şi personalului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor NOTĂ: Pentru activitatea informatică se pot angaja în funcţia de analist financiar absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior de profil informatic." Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.
(1)din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, MIRON TUDOR MITREA PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU Bucureşti, 9 noiembrie 2006. Nr. 405. ----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.