← România

HOTĂRÂRE nr. 55 din 24 noiembrie 2014

HOTĂRÂRE nr. 55 din 24 noiembrie 2014 pentru modificarea Hotărârii Senatului nr. 50/2012 privind aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale Senatului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 861 din 26 noiembrie 2014 În temeiul prevederilor art. 64 alin.

(4)şi ale art. 67 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 46 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare, Senatul adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Hotărârea Senatului nr. 50/2012 privind aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 decembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
  1. La anexa nr. I "Componenţa Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări", domnul senator Mihai Neagu - Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat - se include în componenţa comisiei în locul domnului senator Nicolae Şerban - Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.
  2. La anexa nr. XI "Componenţa Comisiei pentru cultură şi media", domnul senator Rogojan Mihai-Ciprian - Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat - se include în componenţa comisiei, în locul domnului senator Vasiliev Marian - Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat. Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 24 noiembrie 2014, cu respectarea prevederilor art. 76 alin.
(2)din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE SENATULUI, CRISTIAN-SORIN DUMITRESCU Bucureşti, 24 noiembrie 2014. Nr. 55. -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.