← România

ORDIN nr. 2.911/C din 23 octombrie 2009

ORDIN nr. 2.911/C din 23 octombrie 2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 729 din 28 octombrie 2009 Având în vedere Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici nr. 319 din 6 octombrie 2009 de aprobare a propunerilor privind modificarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.159/C/2007, în baza dispoziţiilor art. 59 alin.

(1)din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale dispoziţiilor art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 710/C/1995, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, ministrul justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.159/C/2007 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 4 septembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 3 Uniunea Naţională a Notarilor Publici şi Direcţia servicii conexe vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti, Gabriel Tănăsescu, secretar de stat Bucureşti, 23 octombrie 2009. Nr. 2.911/C. Anexă REGULAMENT 23/10/2009

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.