← România

DECIZIE nr. 1.311 din 17 noiembrie 2004

DECIZIE nr. 1.311 din 17 noiembrie 2004 privind unele măsuri în vederea utilizării eficiente a resurselor de numerotaţie Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.132 din 30 noiembrie 2004 În temeiul prevederilor art. 38 alin.

(1),
(3)şi
(5), precum şi ale art. 46 alin.
(1)pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 591/2002, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii emite prezenta decizie. Articolul 1 Prezenta decizie stabileşte unele măsuri în vederea utilizării eficiente a resurselor de numerotaţie privind furnizarea de servicii diverse, prevăzute în Planul naţional de numerotaţie, adoptat prin Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii nr. 140/EN/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 15 ianuarie 2003, modificată prin Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii nr. 137/EN/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 28 mai 2004, denumit în continuare PNN, în domeniul 0Z = 08, precum şi a indicativelor individuale de forma 10xyz pentru selectarea transportatorilor. Articolul 2 După împlinirea unui termen de 7 luni de la intrarea în vigoare a prezentei decizii se interzice furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului utilizarea, în vederea furnizării de servicii prin intermediul cartelelor virtuale sau al cartelelor preplătite, a altor resurse de numerotaţie decât cele prevăzute în PNN în domeniile 0ZAB = 0801, 0ZAB = 0807 şi 0ZAB = 0808 sau indicativele individuale de forma 10xyz pentru selectarea transportatorilor. Articolul 3 După împlinirea unui termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei decizii furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului nu vor mai comercializa cartele virtuale şi cartele preplătite în vederea furnizării serviciilor prevăzute la art. 2 prin utilizarea altor resurse de numerotaţie decât cele prevăzute în PNN în domeniile 0ZAB = 0801, 0ZAB = 0807 şi 0ZAB = 0808 sau indicativele individuale de forma 10xyz pentru selectarea transportatorilor. Articolul 4 În termen de două luni de la intrarea în vigoare a prezentei decizii furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, care oferă servicii dintre cele prevăzute la art. 2 prin utilizarea altor resurse de numerotaţie decât cele prevăzute în PNN în domeniile 0ZAB = 0801, 0ZAB = 0807 şi 0ZAB = 0808 sau indicativele individuale de forma 10xyz pentru selectarea transportatorilor, au obligaţia de a pune la dispoziţie utilizatorilor finali informaţii clare cu privire la modificarea resurselor de numerotaţie ce vor fi utilizate pentru furnizarea acestor servicii, inclusiv cu privire la data până la care resursele de numerotaţie actuale pot fi utilizate, prin publicarea pe pagina de Internet proprie şi prin afişarea, în locuri vizibile, la toate oficiile comerciale ale furnizorilor sau ale agenţilor lor. Articolul 5 Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare la 3 zile de la data publicării. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii, Ion Smeeianu Bucureşti, 17 noiembrie 2004. Nr. 1.311/EN. ---------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.