ORDIN nr. 819 din 3 noiembrie 2003 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 548/240/2003 pentru aprobarea preţurilor de referinţă ale dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau fiziologice, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 845 din 27 noiembrie 2003 În temeiul prevederilor: - Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârii Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii; - Hotărârii Guvernului nr. 1.509/2002 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării medicamentelor cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu şi a dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau fiziologice, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare; - Referatului de aprobare al directorului general al Direcţiei generale farmaceutice, inspecţia de farmacie şi aparatură medicală din cadrul Ministerului Sănătăţii şi al directorului general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. IB. 5.557/2.542/2003, ministrul sănătăţii şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin: Articolul I Poziţia 6 de la capitolul A "Dispozitive de protezare în domeniul O.R.L." din anexa la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 548/240/2003 pentru aprobarea preţurilor de referinţă ale dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau fiziologice, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 23 iunie 2003, se modifică după cum urmează: Articolul II Direcţiile de specialitate ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ale caselor de asigurări de sănătate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul III Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul interimar al sănătăţii, Ionel Blănculescu Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Celea ──────────────
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.