DECIZIE nr. 22 din 5 iulie 1999 pentru aprobarea Codului comercial al pieţei angro de energie electrica Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 23 iulie 1999 Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, în temeiul art. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 29/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi al art. 70 lit. f) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 63/1998 privind energia electrica şi termica, precum şi al Ordinului ministrului industriei şi comerţului nr. 17 din 10 februarie 1999 de numire a preşedintelui ANRE, emite următoarea decizie: Articolul 1 Se aprobă Codul comercial al pieţei angro de energie electrica. Articolul 2 Codul comercial al pieţei angro de energie electrica intră în vigoare la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României. Articolul 3 Direcţia finanţe-contabilitate şi administrativ din cadrul ANRE va pune la dispoziţie agenţilor economici interesaţi, la cererea acestora, copii de pe Codul comercial al pieţei angro de energie electrica. Articolul 4 Departamentul tarife, reglementări comerciale şi protecţia consumatorului va asigura şi va controla modul de aducere la îndeplinire a prevederilor prezentei decizii. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Jean Constantinescu ------------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.