HOTĂRÂRE nr. 339 din 22 martie 2001 pentru constituirea, în cadrul Ministerului Integrării Europene, a Autorităţii de Management pentru Programul SAPARD Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 161 din 30 martie 2001 În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1 Se constituie, în cadrul Ministerului Integrării Europene, Autoritatea de Management pentru Programul SAPARD, organism specializat, având rolul de a asigura coordonarea procesului de monitorizare şi de evaluare a implementarii Programului SAPARD la nivel naţional, regional şi local. Articolul 2 În exercitarea atribuţiilor sale Autoritatea de Management pentru Programul SAPARD cooperează cu Agenţia SAPARD şi, după caz, cu celelalte instituţii implicate. Articolul 3 Autoritatea de Management pentru Programul SAPARD va întocmi rapoarte lunare asupra modului de derulare a Programului SAPARD, pe care le va prezenta ministrului integrării europene în vederea informării Guvernului, şi, după caz, va elabora propuneri pentru eficientizarea implementarii acestuia. Articolul 4 Comunicarea către Comisia Europeană a rapoartelor de implementare şi de evaluare, precum şi a propunerilor de ajustare a Programului SAPARD se realizează în conformitate cu prevederile Acordului multianual de finanţare. Articolul 5 Cheltuielile necesare în vederea funcţionarii Autorităţii de Management pentru Programul SAPARD se suporta din bugetul Ministerului Integrării Europene, precum şi din alte surse, în condiţiile legii. Articolul 6 Responsabilităţile, atribuţiile şi structura Autorităţii de Management pentru Programul SAPARD se stabilesc prin ordin al ministrului integrării europene în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul integrării europene, Hildegard Carola Puwak Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, Ilie Sarbu Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu -----
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.