← România

HOTĂRÎRE Nr. 679 din 25 august 1995

HOTĂRÎRE Nr. 679 din 25 august 1995 privind transmiterea Complexului turistic "Baba Lupa", situat în oraşul Calafat, judeţul Dolj, în administrarea Ministerului Învăţământului Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 205 din 4 septembrie 1995 Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Se aprobă transmiterea, cu titlu gratuit a Complexului turistic "Baba Lupa", situat în oraşul Calafat, judeţul Dolj, compus din construcţii în suprafaţa de 388,89 mp, împreună cu mijloacele fixe şi obiectele de inventar aferente, din patrimoniul Societăţii Comerciale "Jiul" - S.A. Craiova, în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Învăţământului, în vederea organizării unei tabere pentru elevi de către Inspectoratul şcolar al judeţului Dolj. Articolul 2 Capitalul social al Societăţii Comerciale "Jiul" - S.A. Craiova se diminuează cu valoarea construcţiilor, a mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar transmise potrivit art. 1. Articolul 3 Predarea-preluarea construcţiilor împreună cu mijloacele fixe şi cu obiectele de inventar aferente se face pa baza de protocol încheiat între părţile interesate, la valoarea de intrare actualizată, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: --------------- Secretar de stat, şeful Departamentului pentru Administraţie Publică Locală, Octav Cozmanca p. Ministrul învăţământului, Romulus Gheorghe Pop, secretar de stat Ministru de stat, ministrul finanţelor, Florin Georgescu --------------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.