DECIZIE nr. 269 din 2 octombrie 2001

(1)din Constituţie. Se arata în acest sens ca dispoziţia legală criticata favorizează, în cadrul aceleiaşi categorii de creditori, pe aceia care au creanţe mai recente, în dezavantajul celor cu creanţe mai vechi. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considera, de asemenea, ca textul de lege criticat încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 38 alin.

(1), ale art. 11 alin.

(1)şi ale art. 20 alin.

(1), cu raportare la unele reglementări din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, din Carta socială europeană, revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, din Convenţia internationala pentru unificarea anumitor reguli privitoare la privilegiile şi ipotecile maritime de la Bruxelles din 10 aprilie 1926 şi din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 95/1949 privind protecţia salariului, reglementări care impun executarea prioritara a creanţelor rezultate din drepturi salariale. Curtea de Apel Constanta - Secţia comercială, exprimandu-şi opinia, apreciază ca "dispoziţiile art. 108 pct. 3 nu încalcă dreptul fundamental garantat prin art. 16 alin.

(1)din Constituţie", precum şi faptul ca textul de lege criticat "reglementează distinct situaţii diferite, în raport cu elementele precis determinate. Asadar, în speta, este o chestiune de interpretare şi aplicare a unei norme legale şi nu o problemă de constituţionalitate a acesteia". În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea excepţiei a reglementărilor internaţionale instanţa de judecată considera ca dispoziţiile convenţiilor de la Bruxelles din 1926 şi 1952 nu sunt incidente în cauza, iar "în procedura falimentului determinarea naturii creanţei şi a existenţei unui privilegiu al acesteia se face în mod exclusiv în baza normei speciale din art. 108 din Legea nr. 64/1995 şi a dispoziţiei din art. 11 al Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 95/1949", texte care nu sunt în contradictie. Potrivit prevederilor art. 24 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece "Legea nr. 64/1995 instituie o procedură specială - concursuala - punând pe toţi creditorii unui comerciant, care nu şi-a plătit datoriile, într-o situaţie egala", procedura care nu contravine dispoziţiilor art. 16 alin.

(1)din Constituţie. Se mai arata ca "art. 108 se margineste sa stabilească o ierarhie între creditori - fără a exclude vreunul - ţinând seama de natura şi importanţa creanţelor", în concordanta cu prevederile art. 11 pct. 1 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 95/1949 privind protecţia salariului. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susţinerile părţilor şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin.

(1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 108 pct. 3 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, dispoziţii care au următorul conţinut: - Art. 108 pct. 3: "Creanţele vor fi plătite, atât în cazul lichidării unor bunuri din averea debitorului pe bază de plan, cat şi în cazul falimentului, în următoarea ordine: [...] 3. creanţele izvorâte din contracte de muncă, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii;" Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca aceste prevederi legale contravin următoarelor texte din Constituţie: - Art. 16 alin.

(1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."; - Art. 38 alin.

(1): "Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere."; - Art. 11 alin.

(1): "Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte."; - Art. 20 alin.

(1): "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte." În motivarea excepţiei se invoca şi încălcarea următoarelor dispoziţii din reglementări internaţionale: - Art. 6 pct. 1 şi art. 7 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974: - Art. 6 pct. 1: "Statele părţi la prezentul pact recunosc dreptul la munca ce cuprinde dreptul pe care îl are orice persoană de a obţine posibilitatea să-şi câştige existenta printr-o munca liber aleasă sau acceptată şi vor lua măsuri potrivite pentru garantarea acestui drept."; - Art. 7: "Statele părţi la prezentul pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de condiţii de muncă juste şi prielnice, care să asigure îndeosebi:

1. a)remuneraţia care asigura tuturor muncitorilor cel puţin: ... (
2. i)un salariu echitabil şi o remuneraţie egala pentru o munca de valoare egala, fără nici o distincţie [...]; (îi) o existenta decenta pentru ei şi familia lor, în conformitate cu dispoziţiile prezentului pact; [...]"; - Art. 1 pct. 2 din Carta socială europeană, revizuită, ratificată prin Legea nr. 74/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999: "În vederea exercitării efective a dreptului la munca, părţile se angajează: [...] 2. sa protejeze de o maniera eficienta dreptul lucrătorului de a-şi câştiga existenta printr-o munca liber întreprinsă; [...]"; - Art. 2 pct. 2 din Convenţia internationala pentru unificarea anumitor reguli privitoare la privilegiile şi ipotecile maritime, adoptată la Bruxelles la 10 aprilie 1926: "Vor fi privilegiate asupra vasului, asupra navlului pentru voiajul în cursul căruia creanta privilegiată a luat naştere: [...] 2. Creanţele rezultând din contractul de angajare al căpitanului, echipajului şi al celorlalte persoane angajate la bord."; - Art. 11 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 95/1949 privind protecţia salariului, ratificată prin Decretul nr. 284/1973, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 81 din 6 iunie 1973: "1. În caz de faliment sau lichidare judiciară a unei întreprinderi lucrătorii folosiţi în cadrul acesteia vor avea rang de creditori privilegiaţi, pentru salariile care le sunt datorate cu titlu de servicii prestate în cursul unei perioade anterioare falimentului sau lichidării şi care va fi prevăzută de către legislaţia naţionala. 2. Salariul constituind o creanta privilegiată va fi plătit integral mai înainte ca creditorii ordinari să poată revendica cota-parte ce li se cuvine. 3. Ordinea de prioritate a creanţei privilegiate constituită de salariu, faţă de celelalte creanţe privilegiate, trebuie să fie determinata de către legislaţia naţionala." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constata ca aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţa, urmează să fie respinsă. I. O prima critica de neconstituţionalitate consta în aceea ca prevederile art. 108 pct. 3 din Legea nr. 64/1995, republicată, care stabilesc ca atât în cazul lichidării unor bunuri din averea debitorului pe bază de plan, cat şi în cazul falimentului creanţele izvorâte din contracte de muncă vor fi plătite pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii, sunt contrare dispoziţiilor art. 16 alin.

(1)din Constituţie potrivit cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări". În acest sens în opinia autorului excepţiei toţi creditorii, titulari ai unor creanţe izvorâte din contracte de muncă, se afla în aceeaşi situaţie, iar încadrarea lor, diferenţiat, în ordinea de preferinta prevăzută la pct. 3 sau la pct. 9 - "alte creanţe chirografare" - ale textului criticat, în raport cu data naşterii creanţei, are caracter discriminatoriu. Sub acest aspect Curtea constata ca în mod obiectiv exista deosebiri între cele două categorii de creditori, întrucât unii au creanţe mai vechi, pentru a căror recuperare, manifestand diligenta necesară, ar fi putut acţiona înainte ca debitorul sa ajungă în situaţia de incapacitate de plată, iar alţii, cu creanţe născute mai recent, nu au avut la dispoziţie timp suficient pentru executarea creanţelor lor anterior deschiderii procedurii falimentului. În acest sens în jurisprudenta constanta a Curţii Constituţionale s-a statuat ca principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor impune un tratament juridic identic numai în situaţii egale, iar situaţiile în mod obiectiv diferite justifica constituţional tratamentul juridic diferenţiat. Pe de altă parte Curtea observa ca, deşi toţi creditorii au acelaşi interes şi aceeaşi legitimitate în recuperarea creanţelor lor, lichidarea bunurilor din averea debitorului şi falimentul nu se realizează în acelaşi timp, astfel ca nici creanţele nu se pot recupera toate deodată. În aceasta situaţie se impune stabilirea prin norme juridice cu caracter procedural a unei ordini de plată, în raport cu natura creanţelor. Or, în temeiul dispoziţiilor art. 125 alin.

(3)din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", o asemenea reglementare s-a realizat prin insesi dispoziţiile legale criticate. În ceea ce priveşte stabilirea plăţii creanţelor în ordinea prevăzută la pct. 3 sau la pct. 9 al art. 108 din Legea nr. 64/1995, republicată, aceasta este o problemă de aplicare a legii, iar nu una de constituţionalitate, şi de aceea intră în competenţa de soluţionare a instanţei de judecată. Din cele arătate rezultă ca aceasta prima critica de neconstituţionalitate nu poate fi reţinută şi urmează să fie respinsă. II. Cea de-a doua critica de neconstituţionalitate priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 38 alin.

(1), ale art. 11 alin.

(1)şi ale art. 20 alin.

(1)din Constituţie, cu raportare la art. 6 pct. 1 şi art. 7 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, la art. 1 pct. 2 şi art. 2 din Carta socială europeană, revizuită, la art. 2 din Convenţia internationala pentru unificarea anumitor reguli privitoare la privilegiile şi ipotecile maritime de la Bruxelles din 1926 şi la art. 11 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 95/1949 privind protecţia salariului. Se apreciază ca, "având în vedere textele de lege invocate", "salariul reprezintă, neîndoielnic, scopul principal al exercitării dreptului la munca, pe baza căruia orice persoană are posibilitatea de a-şi câştiga existenta printr-o munca liber aleasă sau acceptată", "or, art. 108 din Legea nr. 64/1995 plaseaza pe ultimul loc la masa credala restantele salariale ale celor care, cu buna-credinţa, şi-au desfăşurat munca la bordul navelor, cu mai mult de 6 luni, înainte de deschiderea falimentului [...]". Analizând critica referitoare la încălcarea art. 38 alin.

(1)din Constituţie, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată, deoarece art. 108 pct. 3 din Legea nr. 64/1995, republicată, nu conţine prevederi care ingradesc exerciţiul dreptului la munca sau al alegerii profesiei şi a locului de muncă şi nici dreptul la o remuneraţie corespunzătoare pentru munca prestată. De asemenea, Curtea nu poate retine nici susţinerile referitoare la încălcarea art. 6 pct. 1 şi art. 7 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi a art. 1 pct. 2 din Carta socială europeană, revizuită, întrucât aceste reglementări vizează garantarea dreptului la munca şi asigurarea exerciţiului acestui drept, precum şi dreptul la "un salariu echitabil şi o remuneraţie egala pentru o munca de valoare egala", iar nu condiţiile de executare a creanţelor izvorâte din contractul de muncă. Curtea constata ca în cauza nu sunt relevante prevederile Convenţiei internaţionale pentru unificarea anumitor reguli privitoare la privilegiile şi ipotecile maritime, deoarece acestea privesc executarea creanţelor asupra vaselor, iar nu şi creanţele unei societăţi comerciale având ca obiect de activitate transportul maritim, care sunt supuse procedurii falimentului stabilite de Legea nr. 64/1995, republicată. Totodată Curtea Constituţională retine ca în cauza sunt incidente prevederile art. 11 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 95/1949 privind protecţia salariala, articol care la alin. 1 stabileşte ca, "În caz de faliment sau lichidare judiciară a unei întreprinderi, lucrătorii folosiţi în cadrul acesteia vor avea rang de creditori privilegiaţi, pentru salariile care le sunt datorate cu titlu de servicii prestate în cursul unei perioade anterioare falimentului sau lichidării şi care va fi prevăzută de către legislaţia naţionala", iar la alin. 3 prevede că "Ordinea de prioritate a creanţei privilegiate constituită de salariu, faţă de celelalte creanţe privilegiate, trebuie să fie determinata de către legislaţia naţionala". Or, dispoziţiile art. 108 din Legea nr. 64/1995, republicată, sunt în deplina concordanta cu aceste reglementări internaţionale potrivit cărora atât stabilirea perioadei din care trebuie să provină creanţele din salariu, pentru a fi privilegiate, cat şi a ordinii de prioritate a creanţelor privilegiate intră în atribuţiile legiuitorului naţional. Ca atare, întrucât nu exista neconcordanta între reglementările internaţionale invocate şi textul de lege criticat ca fiind neconstitutional, Curtea urmează sa respingă şi susţinerile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin.

(1)şi ale art. 20 alin.

(1)din Constituţie. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.

(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.

(1)lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 pct. 3 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, excepţie ridicată de Marius Minu Marculescu în Dosarul nr. 178/2001 al Curţii de Apel Constanta - Secţia comercială. Definitivă şi obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 octombrie 2001. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Florentina Geangu --------