RAPORT nr. 1.180 din 23 martie 2011 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Bihor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 211 din 28 martie 2011 În conformitate cu prevederile art. 35 alin.
(6)din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, şi cu Calendarul misiunii de control pe anul 2011, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 21-24 februarie 2011 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Bihor pentru anul
- I. Constatări: Veniturile Partidului Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Bihor au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 62.859,60 lei şi dobânzi bancare în valoare de 2,81 lei. Echipa de control a constatat că nu există nicio diferenţă între veniturile totale conform chitanţelor şi extrasele de cont cu datele înregistrate în documentele contabile. Nu a existat nicio persoană care să cotizeze sume a căror valoare să depăşească 10 salarii minime brute pe ţară. Nu a existat nicio diferenţă între veniturile totale conform chitanţierelor şi extrasele de cont cu datele înregistrate în documentele contabile. II. Recomandări: Echipa de control a recomandat Partidului Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Bihor să realizeze fişa de magazie a chitanţierelor şi să organizeze şi să conducă contabilitatea în conformitate cu reglementările legale în vigoare, precum şi să înainteze Autorităţii Electorale Permanente, în termenul legal, situaţiile prevăzute de Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată. Nu au fost constatate deficienţe ce puteau fi sancţionate contravenţional. Bucureşti, 23 martie
- Nr. 1.
- -----