DECIZIE nr. 522 din 2 decembrie 1997 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi a art. 330^4 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 60 din 10 februarie 1998 Ioan Muraru - preşedinte Costica Bulai - judecător Viorel Mihai Ciobanu - judecător Mihai Constantinescu - judecător Nicolae Popa - judecător Lucian Stangu - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Paula C. Pantea - procuror Claudia Miu - magistrat-asistent Pe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, ridicată de intimatul-reclamant Ionescu Nicolae în Dosarul nr. 3.935/1996, aflat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 1997, în prezenta intimatului-reclamant Ionescu Nicolae, a reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa celorlalte părţi legal citate, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 2 decembrie 1997. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă, prin Încheierea din 16 mai 1997, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, ridicată de intimatul-reclamant Ionescu Nicolae în Dosarul nr. 3.935/1996 al acestei instanţe. În motivarea excepţiei autorul susţine ca dispoziţia legală atacată încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale înscrise la titlul II din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 130 alin.
(1)din legea fundamentală. Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca excepţia este neîntemeiată. În scopul soluţionării cauzei, conform prevederilor art. 24 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, în redactarea sa iniţială, s-au solicitat puncte de vedere fiecărei Camere a Parlamentului şi Guvernului. În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata, având în vedere practica jurisdicţională a Curţii. Preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicată, constata următoarele: În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia referitoare la dispoziţiile art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă. Curtea s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 330^2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 şi, respectiv, nr. 255 din 22 octombrie 1996, şi a constatat, pe de o parte, ca prevederile ale art. 330^2 alin. 2, ale art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale, iar pe de altă parte a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Având în vedere ca, potrivit prevederilor art. 23 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, republicată, un text declarat neconstitutional nu mai poate face obiectul unei noi excepţii de neconstituţionalitate, excepţia vizând dispoziţiile art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă urmează să fie respinsă ca inadmisibila, în temeiul prevederilor art. 23 alin.
(6)din aceeaşi lege. De asemenea, urmează şi fie respinsă şi excepţia privind dispoziţiile art. 330^2 alin. 1, ale art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă ca fiind nefondata, întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea practicii jurisdicţionale a Curţii Constituţionale. Unicul motiv de neconstituţionalitate, invocat în cauza, este acela ca, după instituirea unui termen în vederea exercitării recursului în anulare, se creează o situaţie discriminatorie între persoanele care beneficiază de acest termen şi cele care nu beneficiază. Art. 330^1 din Codul de procedură civilă este atacat ca fiind neconstitutional, pentru ca prin exercitarea recursului în anulare se încalcă ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, contravenind astfel dispoziţiilor art. 130 alin.
(1)din Constituţie. Curtea Constituţională, prin aceeaşi Decizie nr. 96/1996, anterior citata, a statuat ca între dispoziţiile legale referitoare la recursul în anulare şi cele ale art. 130 alin.
(1)din Constituţie nu exista un raport antitetic, deoarece Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept. Or, cerând pe calea recursului în anulare să se restabileasca raporturile juridice incalcate, Ministerul Public îşi realizează funcţia de apărător al ordinii publice. Asadar, se constată că şi excepţia referitoare la dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.
(1)lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, ridicată de intimatul-reclamant Ionescu Nicolae în Dosarul nr. 3.935/1997 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 2 decembrie 1997. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Claudia Miu -------