← România

HOTĂRÂRE nr. 316 din 11 martie 2004

HOTĂRÂRE nr. 316 din 11 martie 2004 privind modul de restituire a taxei lunare pentru serviciul public de televiziune Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 17 martie 2004 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. II din Legea nr. 533/2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2003 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1

(1)Taxa lunară pentru serviciul public de televiziune se restituie către persoanele fizice care au achitat-o potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 18/2003 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune şi care declară pe propria răspundere că nu deţin receptoare de televiziune. ...
(2)Declaraţiile se completează pe formularele de declaraţie pe propria răspundere emise în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune şi depuse la subunităţile Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A., până la data de 31 martie 2004. ... Articolul 2
(1)Taxa se restituie de către Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. prin filialele sale, în calitate de mandatar al Societăţii Române de Televiziune pentru încasarea taxei pentru serviciul public de televiziune, pe baza declaraţiilor pe propria răspundere prevăzute la art. 1 şi a documentelor care atestă plata. ...
(2)În cazul persoanelor care nu pot face dovada efectuării plăţii taxei, restituirea se face pe baza declaraţiilor pe propria răspundere că nu deţin receptoare de televiziune şi a evidenţelor care atestă plata existente în baza de date a Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. ...
(3)Restituirea sumelor încasate în baza Ordonanţei Guvernului nr. 18/2003 reprezentând taxa TV aferentă perioadei 1 februarie - 31 iulie 2003 de la persoanele fizice care nu posedă receptoare TV se va face până cel mai târziu la data de 30 iunie 2004. ... Articolul 3
(1)Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. restituie sumele prevăzute la art. 1 din încasările curente lunare ale taxei pentru serviciul public de televiziune, după deducerea comisionului prevăzut în contractul de mandat, ţinând o evidenţă exactă a sumelor restituite. ...
(2)În măsura în care încasările curente lunare nu sunt suficiente, diferenţa se decontează de către Societatea Română de Televiziune la data prevăzută în contractul de mandat cu Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. ...
(3)Evidenţa pe persoane a sumelor restituite va fi transmisă lunar Societăţii Române de Televiziune. ... Articolul 4 Societatea Română de Televiziune poate emite precizări în aplicarea prevederilor prezentei hotărâri. Articolul 5 Fapta persoanei fizice care declară în mod eronat că nu deţine receptoare TV, în scopul de a beneficia de prevederile prezentei hotărâri, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500.000 lei la 1.000.000 lei plus plata unor despăgubiri civile la nivelul dublului taxei pentru o perioadă de un an. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: -------------- Preşedintele Societăţii Române de Televiziune, Valentin Nicolau Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu Bucureşti, 11 martie 2004. Nr. 316 -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.