ORDIN nr. 139 din 20 decembrie 2002 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 85/65/2002 pentru aprobarea subprogramelor de sănătate şi a Normelor metodologice privind finanţarea, raportarea şi controlul indicatorilor prevăzuţi în programele, respectiv în subprogramele de sănătate finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, în anul 2002 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 148 din 7 martie 2003 În temeiul Hotărârii Guvernului nr. 22/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, cu modificările şi completările ulterioare, al Legii nr. 100/1998 privind asistenţa de sănătate publică, al Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, precum şi al Hotărârii Guvernului nr. 41/2002 privind derularea programelor finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, în anul 2002, cu modificările ulterioare, vazand Referatul de aprobare nr. DB/14.197/CNAS/3.152/2002, ministrul sănătăţii şi familiei şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin: Articolul 1 Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 85/65/2002 pentru aprobarea subprogramelor de sănătate şi a Normelor metodologice privind finanţarea, raportarea şi controlul indicatorilor prevăzuţi în programele, respectiv în subprogramele de sănătate finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, în anul 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 13 martie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifica şi se completează astfel:
- În anexa nr. 3, subprogramul 2.2 "Preventie şi control în patologia oncologica", la "Indicatori de evaluare", indicatorii fizici sunt următorii: - număr de teste screening - 50.000; - număr de cazuri înregistrate în RNC - 30.000; - număr de tratamente efectuate/an bolnavilor, pe coduri de boala şi tipuri de terapie - 497.
- Anexa nr. 4 se înlocuieşte cu anexa la prezentul ordin. Articolul 2 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul sănătăţii şi familiei, Daniela Bartos Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, prof. univ. dr. Eugeniu Turlea Anexa 1 ------- (Anexa nr. 4 ------------- la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei -------------------------------------------- şi al preşedintelui Casei Naţionale ----------------------------------- de Asigurări de Sănătate nr. 85/65/2002) ---------------------------------------- NORME METODOLOGICE privind finanţarea, raportarea şi controlul indicatorilor prevăzuţi în programele, respectiv în subprogramele de sănătate, în anul 2002 I. Finanţarea programelor, respectiv a subprogramelor de sănătate
- Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, în calitate de ordonatori principali de credite, proiectează, implementeaza, finanţează şi coordonează programe, respectiv subprograme de sănătate, în scopul realizării unor obiective de sănătate.
- Implementarea consta în punerea în practica a activităţilor necesare realizării scopului şi obiectivelor programului, respectiv ale subprogramului de sănătate, urmărindu-se rezultatele obţinute, precum şi încadrarea în timpul şi în costurile aprobate.
- Institutele medicale sau alte unităţi sanitare desemnate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei pot coordona şi finanta subprograme sau acţiuni de sănătate.
- Sumele alocate pentru subprogramele de sănătate se cuprind în bugetele de venituri şi cheltuieli ale unităţilor sanitare, se aproba o dată cu acestea şi se utilizează potrivit destinaţiilor stabilite. Ordonatorii secundari şi terţiari de credite evidenţiază sumele alocate pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare atât în plan, cat şi în execuţie.
- Din sumele aprobate în bugetul Ministerului Sănătăţii şi Familiei pentru finanţarea programelor, respectiv a subprogramelor de sănătate, se pot efectua cheltuieli de personal, cheltuieli materiale şi servicii şi cheltuieli de capital, avându-se în vedere următoarele precizări: a) În sumele prevăzute la subprogramele de sănătate care se executa prin unităţi finanţate integral de la bugetul de stat de la titlul 20 "Cheltuieli materiale şi servicii" se cuprind medicamente şi materiale sanitare, materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional, obiecte de inventar şi de mica valoare sau scurta durata şi echipament, reparaţii curente, reparaţii capitale, cărţi şi publicaţii. ... Cheltuielile de întreţinere şi gospodărire ale unităţilor sanitare sunt incluse în "Programul comunitar de sănătate publică". Cheltuielile pentru inspecţiile sanitare de stat sunt cuprinse în "Programul comunitar de sănătate publică" şi în "Programul de sănătate a copilului şi familiei". b) Sumele aferente procurării vaccinurilor prin licitaţie la nivel naţional sunt cuprinse în "Programul comunitar de sănătate publică", subprogramul "Supravegherea şi controlul bolilor transmisibile", în bugetul Institutului de Sănătate Publică Bucureşti. ... c) Cheltuielile aferente efectuării unor teste de diagnostic care nu pot fi făcute în laboratoarele obişnuite şi a testelor de confirmare a diagnosticului sunt prevăzute în bugetul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino". ... d) Laptele praf ce se acordă gratuit în cadrul Programului de sănătate a copilului şi familiei se achiziţionează şi se distribuie în condiţiile prevăzute de Legea nr. 321/2001 privind acordarea gratuita de lapte praf pentru copii cu varste cuprinse între 0-12 luni, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 27 iunie 2001, şi de Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al ministrului administraţiei publice nr. 449/410/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea gratuita de lapte praf pentru copii cu varste cuprinse între 0-12 luni care nu beneficiază de lapte matern. ... e) Finanţarea subprogramelor de sănătate de la titlul 20 "Cheltuieli materiale şi servicii" se face lunar pe total titlu, pe baza cererilor justificate ale ordonatorilor de credite, în raport cu gradul de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie anterior şi în limita bugetului aprobat. ... f) Finanţarea subprogramelor de sănătate de la titlul 38 "Transferuri" se face lunar pe baza cererilor justificate ale ordonatorilor de credite şi în limita bugetului aprobat. ... g) Din sumele aprobate subprogramelor de sănătate la titlul 38 "Transferuri", articolul 40, alineatul 44 "Programe de sănătate", realizate prin unităţile sanitare finanţate din venituri extrabugetare, conform legii, se asigura cheltuielile de personal pentru personalul angajat pe durata determinata sau cu fracţiune de norma, potrivit art. 4 alin.
(2)din Hotărârea Guvernului nr. 41/2002 privind derularea programelor finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, în anul 2002, cheltuielile materiale şi servicii şi de capital (cu aprobarea direcţiei coordonatoare), cu obligaţia utilizării sumelor respective numai pentru realizarea subprogramelor de sănătate pentru care sunt responsabile. Ocuparea posturilor pe durata determinata, cu norma întreaga sau fracţiune de norma, se face cu aprobarea direcţiei de sănătate publică sau a Ministerului Sănătăţii şi Familiei, după caz. ... h) Din veniturile proprii realizate de instituţiile sanitare publice se finanţează programe, respectiv subprograme de sănătate, în condiţiile legii. ... 6. În cadrul subprogramului "Reabilitarea serviciilor de urgenta prespitaliceasca" se cuprind şi cheltuielile aferente organizării transportului, în cazuri speciale şi cu aeronave, cu aprobarea Direcţiei generale asistenţa medicală şi programe. 7. Contraceptivele achiziţionate prin licitaţie la nivel naţional din fondurile alocate Programului de sănătate a copilului şi familiei se acordă fără plata, în condiţiile prevăzute la art. 6 alin.
(1)din Hotărârea Guvernului nr. 41/2002. Documentele justificative pe baza cărora se acordă contraceptive fără plata sunt: carnetele de elev, de student şi de somer, adeverinte emise de consiliile locale, precum şi declaraţii pe propria răspundere, după caz. 8. Înregistrarea în contabilitate şi circuitul documentelor în cazul unor achiziţii de medicamente, vaccinuri şi materiale sanitare pentru care achiziţia şi plata se fac centralizat sunt prezentate în anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice. 9.
- a)Finanţarea subprogramelor de sănătate din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate se efectuează de casele de asigurări de sănătate de la capitolul 62.16 "Servicii medicale şi medicamente" titlul 20 "Cheltuieli materiale şi servicii" articolul 25 "Cheltuieli materiale şi prestări de servicii cu caracter medical", în cadrul bugetului aprobat.
- b)Sumele alocate sunt destinate asigurării în spital şi în ambulatoriu a unor medicamente şi materiale sanitare specifice unor boli cu consecinţe grave asupra stării de sănătate a populaţiei. ...
- c)Sumele aferente fiecărui subprogram de sănătate sunt stabilite de casele de asigurări de sănătate în funcţie de numărul de bolnavi şi de costul mediu/bolnav şi sunt cuprinse în contractele încheiate, distinct, potrivit modelului prezentat în anexa, cu unităţile prestatoare de servicii medicale implicate, prevăzute în anexa nr. 2 la ordin. ...
- d)Sumele destinate finanţării subprogramelor de sănătate cuprinse în contracte vor fi defalcate pentru procurarea medicamentelor sau a materialelor sanitare ce se acordă în spital şi, respectiv, în ambulatoriu, de către casele de asigurări de sănătate în colaborare cu coordonatorii locali de programe de sănătate. ...
- e)Medicamentele ce se acordă în ambulatoriu în cadrul subprogramelor de sănătate se asigura prin farmaciile aparţinând unităţilor sanitare prin care se derulează subprogramul. ...
- f)Unitatea prestatoare de servicii medicale prezintă caselor de asigurări de sănătate, în primele 5 zile ale lunii în curs, decontul pentru luna precedenta, cuprinzând numărul de bolnavi trataţi, costul mediu/bolnav, sumele achitate, conform copiei ordinului de plată (cu ştampila trezoreriei) cu care s-a achitat contravaloarea facturii pentru medicamentele şi/sau materialele sanitare specifice aprovizionate pentru luna precedenta, precum şi cererea justificativă însoţită de copia de pe factura emisă de furnizor pentru medicamentele şi/sau materialele specifice aprovizionate pentru luna în curs. ...
- g)Casele de asigurări de sănătate vor analiza indicatorii prezentaţi în decont şi gradul de utilizare a resurselor puse la dispoziţie anterior şi vor deconta, în limita sumei prevăzute în contract, în termen de 5 zile de la primire, contravaloarea facturii prezentate în copie de unitatea prestatoare de servicii medicale pentru medicamentele şi/sau materialele specifice aprovizionate pentru luna curenta în cadrul subprogramelor de sănătate. ...
- h)Neprezentarea documentelor prevăzute la lit.
- f)de către unităţile prestatoare de servicii medicale atrage sistarea finanţării. ...
- i)Nerespectarea clauzelor contractuale în sensul utilizării fondurilor pentru alte destinaţii sau neraportarea indicatorilor stabiliţi atrage rezilierea contractului respectiv. ...
- j)Situaţiile prevăzute la lit.
- h)şi
- i)vor fi aduse la cunoştinţa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Ministerului Sănătăţii şi Familiei de către organele constatatoare, în termen de 48 de ore de la data constatării. ... 10. Sursele de finanţare a programelor, respectiv a subprogramelor de sănătate, pot fi completate, potrivit legii, cu donaţii şi sponsorizări. II. Raportarea indicatorilor din subprogramele de sănătate şi responsabilităţile specifice în derularea acestora 11.
- a)Indicatorii fizici şi de eficienta prevăzuţi în subprogramele de sănătate finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii şi Familiei se monitorizează pe baza evidentei tehnico-operative conduse la nivelul unităţilor sanitare, al direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. Indicatorii se transmit direcţiilor coordonatoare de programe din Ministerul Sănătăţii şi Familiei pentru centralizare, analiza şi luare de măsuri şi vor sta la baza raportarilor trimestriale efectuate de acestea pe formularele anexa la Situaţia financiară. Anual, pe baza acestor indicatori direcţiile coordonatoare din Ministerul Sănătăţii şi Familiei vor stabili indicatorii de rezultat.
- b)Periodicitatea raportarii indicatorilor prevăzuţi în subprogramele de sănătate este trimestriala şi anuală pentru indicatorii fizici şi de eficienta şi anuală pentru indicatorii de rezultat, utilizându-se modalităţile de raportare (suport hârtie, magnetic etc.) convenite cu direcţiile coordonatoare din Ministerul Sănătăţii şi Familiei. ...
- c)Indicatorii fizici şi de eficienta corespunzatori subprogramelor de sănătate finanţate din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate se transmit caselor de asigurări de sănătate şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în vederea analizei acestora. ...
- d)Casele de asigurări de sănătate transmit lunar Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, o dată cu raportarea contului de execuţie, sumele alocate de acestea pentru fiecare subprogram de sănătate, sumele utilizate de unităţile prestatoare de servicii medicale care derulează aceste subprograme, precum şi indicatorii realizaţi, conform anexei nr. 3 la ordin. ... 12. Costul mediu/indicator fizic se calculează ca raport între suma alocata pentru acţiunea respectiva şi numărul de indicatori fizici. În cazul în care au fost finanţate şi alte acţiuni pentru care nu au fost stabiliţi sau raportati indicatori fizici, acestea vor fi enumerate, indicandu-se costul total pe fiecare acţiune. Costul mediu/bolnav tratat şi costul mediu/cura (tip de terapie, şedinţa, intervenţie) se calculează ca raport între suma utilizata şi numărul de bolnavi trataţi, respectiv numărul de cure realizate (tip de terapie, şedinţa, intervenţie). 13. La finele anului, nivelul costurilor medii va sta la baza unor analize comparative atât cu nivelul indicatorilor prevăzut a se realiza, cat şi cu cel realizat. 14. Unităţile sanitare care derulează subprograme de sănătate au obligaţia de a raporta, până la data de 10 a lunii următoare încheierii trimestrului, direcţiilor de sănătate publică sau Ministerului Sănătăţii şi Familiei, după caz, indicatorii fizici şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora. După centralizare, direcţiile de sănătate publică transmit aceşti indicatori direcţiilor coordonatoare de programe din Ministerul Sănătăţii şi Familiei, până la data de 20 a primei luni din trimestrul următor şi până la 25 ianuarie 2003, pentru indicatorii ce se raportează anual. 15. În termen de 15 zile de la primirea datelor anuale, direcţiile coordonatoare de programe din Ministerul Sănătăţii şi Familiei centralizează şi analizează indicatorii raportati, pe judeţe, stabilind nivelul indicatorilor de rezultate, pe total program. 16. Rezultatele analizelor însoţite, după caz, de propuneri de imbunatatire a activităţilor de elaborare, finanţare şi raportare a indicatorilor prevăzuţi în programele de sănătate vor fi prezentate conducerii Ministerului Sănătăţii şi Familiei până la data de 15 februarie 2003. 17.
- a)Unităţile prestatoare de servicii medicale care derulează subprograme de sănătate finanţate de casele de asigurări de sănătate transmit acestora raportări lunare privind sumele utilizate pe fiecare subprogram, precum şi indicatorii realizaţi, conform prevederilor pct. 10 lit. f). Indicatorii prevăzuţi în anexa nr. 3 la ordin se raportează până la data de 10 a lunii următoare celei pentru care se face raportarea.
- b)Unităţile prestatoare de servicii medicale care derulează subprograme de sănătate au obligaţia organizării evidentei nominale (sau pe cod numeric personal) a bolnavilor care beneficiază de medicamente sau de materiale specifice prescrise în cadrul subprogramelor. Aceasta evidenta va fi pusă la dispoziţia caselor de asigurări de sănătate trimestrial, până la data de 15 a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se face raportarea. ... 18. Lunar, direcţiile de specialitate din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care au repartizate sarcini privind programele de sănătate, analizează pe fiecare subprogram de sănătate şi pe judeţe sumele alocate şi gradul de utilizare a fondurilor la nivelul unităţilor prestatoare de servicii medicale, precum şi indicatorii fizici şi de eficienta realizaţi. 19. Responsabilităţile specifice în derularea programelor de sănătate revin:
- a)Ministerului Sănătăţii şi Familiei, prin Direcţia generală a bugetului, care asigura fondurile pentru finanţarea programelor, respectiv a subprogramelor de sănătate, de la bugetul de stat; ...
- b)instituţiilor sanitare publice care asigura fondurile pentru finanţarea subprogramelor de sănătate din venituri proprii; ...
- c)coordonatorilor naţionali şi direcţiilor de sănătate publică, în calitate de coordonatori locali, care răspund de utilizarea fondurilor aprobate pentru desfăşurarea programelor, respectiv a subprogramelor de sănătate, de organizarea activităţilor specifice prin compartimentele de specialitate şi instituţiile cu rol în realizarea subprogramului, de raportarea, analiza şi controlul indicatorilor fizici, de eficienta şi de rezultate; ...
- d)Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi caselor de asigurări de sănătate, care răspund de asigurarea, urmărirea şi controlul utilizării fondurilor aprobate pentru derularea programelor de sănătate, de monitorizarea şi controlul indicatorilor fizici şi de eficienta şi de analiza indicatorilor; ...
- e)medicilor din cadrul unităţilor sanitare cu responsabilităţi în realizarea subprogramului de sănătate, în calitate de coordonatori locali, care: ... - răspund de utilizarea fondurilor primite pentru efectuarea cheltuielilor; - dispun măsurile necesare aplicării metodologiei de program în vederea asigurării îndeplinirii obiectivelor prevăzute; - răspund de organizarea, de monitorizarea şi buna desfăşurare a activităţilor medicale din cadrul subprogramului de sănătate; - răspund de raportarea la timp a datelor către direcţiile de sănătate publică şi casele de asigurări de sănătate; - evalueaza impactul asupra stării de sănătate a populaţiei cuprinse în subprogramele de sănătate;
- f)contabilului-şef (directorului economic) al unităţii sanitare, care răspunde de modul de organizare a contabilităţii, a evidentelor tehnico-operative, de utilizarea sumelor potrivit destinaţiilor aprobate, cu respectarea legilor în vigoare, de exactitatea şi realitatea datelor raportate direcţiilor de sănătate publică şi caselor de asigurări de sănătate. ... III. Controlul raportarii indicatorilor prevăzuţi în programele, respectiv în subprogramele de sănătate 20. Indicatorii prevăzuţi în programele de sănătate aprobate prin bugetul de stat sunt supuşi controlului ce se efectuează de organele abilitate. 21. Controlul raportarii indicatorilor din subprogramele de sănătate se realizează astfel:
- a)Pentru subprogramele de sănătate finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii şi Familiei controlul raportarii indicatorilor va fi efectuat trimestrial de către coordonatorii locali, respectiv direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru instituţiile sanitare care derulează subprograme de sănătate, şi de către coordonatorii naţionali, direcţiile coordonatoare din minister, prin sondaj. ...
- b)Pentru subprogramele de sănătate finanţate din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate controlul raportarii indicatorilor va fi efectuat de casele de asigurări de sănătate, trimestrial, la unităţile prestatoare de servicii medicale care derulează aceste subprograme. ... 22. Controlul indicatorilor din subprogramele de sănătate va urmări, în principal, următoarele:
- a)încadrarea în bugetul aprobat, precum şi măsura în care fondurile alocate au fost utilizate potrivit destinaţiilor stabilite şi au servit la realizarea obiectivelor propuse în programul sau în subprogramul de sănătate respectiv; ...
- b)respectarea de către persoanele implicate a responsabilităţilor legate de derularea subprogramelor de sănătate; ...
- c)realitatea indicatorilor raportati; ...
- d)acuratetea şi validitatea datelor colectate; ...
- e)eventuale obstacole sau disfunctionalitati în derularea programului sau a subprogramului de sănătate. ... 23. În urma fiecărui control se va întocmi un raport care va fi discutat cu persoanele responsabile în derularea subprogramelor de sănătate respective, în vederea remedierii eventualelor disfunctionalitati, urmând ca, în termen de 30 de zile, să se stabilească rezultatele finale ale controlului. În cazul în care direcţia de sănătate publică sau casa de asigurări de sănătate, după caz, identifica probleme ce nu pot fi soluţionate la nivel local, acestea vor fi transmise spre soluţionare direcţiilor coordonatoare din Ministerul Sănătăţii şi Familiei sau Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Pentru anul 2002 controlul anual se va efectua până la data de 31 ianuarie 2003. -------