DECIZIE nr. 410 din 4 noiembrie 2003 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. 5 teza a doua din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 12 noiembrie 2003 Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecător Nicolae Cochinescu - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Şerban Viorel Stanoiu - judecător Lucian Stangu - judecător Ioan Vida - judecător Aurelia Popa - procuror Doina Suliman - magistrat-asistent şef Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. 5 teza a doua din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Albert Ioan Sugaru în Dosarul nr. 24/2002 al Curţii Supreme de Justiţie. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent şef, făcând referatul cauzei, arata ca şi la acest termen avocatul autorului excepţiei a depus la dosar o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru motive de sănătate. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere ca dosarul se afla la al doilea termen de judecată, se opune acordării unui nou termen de judecată. Curtea, deliberând, respinge cererea formulată de avocatul autorului excepţiei şi considera cauza în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public, apreciind ca textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Prin Încheierea din 9 iunie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 24/2002, Curtea Suprema de Justiţie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. 5 teza a doua din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Excepţia a fost ridicată de Albert Ioan Sugaru într-o cauza al carei obiect îl constituie plângerea formulată împotriva refuzului Consiliului Superior al Magistraturii de a propune Preşedintelui României numirea acestuia în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenta, ca prevederile art. 63 alin. 5 teza a doua din Legea nr. 92/1992, republicată, infrang dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin.
(1)şi ale art. 20 raportat la art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacra dreptul la un proces echitabil. Astfel, considera ca textul legal criticat creează o situaţie discriminatorie între candidaţii admişi şi cei respinsi la examenul de capacitate, în sensul că, dacă pentru cei dintâi legea stabileşte "concret şi direct" tratamentul juridic, condiţiile şi măsurile care se iau cu privire la aceştia, în privinta candidaţilor respinsi legea nu face nici o precizare despre măsurile sau despre căile de atac pe care aceştia le pot exercita. Instanţa de judecată considera ca susţinerile autorului excepţiei sunt neintemeiate, dat fiind ca cele două categorii de candidaţi se afla în situaţii juridice diferite, ceea ce justifica tratamentul diferenţiat aplicat. Potrivit prevederilor art. 24 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, retinand în acest sens ca "cele două categorii de subiecte ale examenului de capacitate - cei admişi la acest examen şi cei respinsi - se afla în situaţii diferite", astfel ca ele nu pot beneficia de acelaşi regim juridic. De asemenea, Guvernul observa ca art. 64 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 92/1992, republicată, prevede exact ceea ce autorul excepţiei reproseaza ca lipseşte textului de lege criticat. Avocatul Poporului considera ca prevederile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate. În acest sens arata ca tratamentul juridic aplicabil candidaţilor respinsi la examenul de capacitate poate să difere de cel aplicabil candidaţilor admişi, în virtutea principiului menţionat constant în jurisprudenta Curţii Constituţionale, potrivit căruia egalitate nu înseamnă uniformitate; astfel, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit. De asemenea, considera ca "posibilitatea de a ataca rezultatele unui examen sau ale unui concurs nu constituie un drept de sine statator, reglementat ca atare prin lege, ci un mijloc de realizare a dreptului de a ocupa funcţia pentru care s-a organizat examenul, prin intermediul procedurilor de examen prevăzute de lege". În aceste condiţii, instanţa judecătorească nu ar putea ca, substituindu-se comisiei de examinare, sa invalideze rezultatele obţinute şi să le înlocuiască cu evaluarile proprii, deoarece ar exceda atribuţiilor sale. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin.
(1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 63 alin. 5 teza a doua din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următoarea redactare: "Neprezentarea nejustificată la examenul de capacitate, la prima sesiune după încheierea stagiului, sau respingerea candidatului la doua sesiuni atrage pierderea calităţii de judecător sau procuror stagiar." În susţinerea neconstitutionalitatii acestui text de lege autorul excepţiei invoca încălcarea următoarelor prevederi constituţionale: - Art. 16 alin.
(1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."; - Art. 20: "
(1)Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2)Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile." ... De asemenea, autorul excepţiei invoca încălcarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei." Critica formulată de autorul excepţiei are în vedere omisiunea legiuitorului de a reglementa măsuri sau cai de atac pe care candidaţii declaraţi respinsi la examenul de capacitate să le poată exercita. Astfel, autorul excepţiei susţine ca se creează o situaţie discriminatorie între aceşti candidaţi şi cei admişi pentru care legea prevede acest drept. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceste critici nu pot fi reţinute. Într-adevăr, textul de lege criticat nu contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât candidaţii declaraţi respinsi la examenul de capacitate nu se afla în aceeaşi situaţie juridică cu cei declaraţi admişi, astfel ca tratamentul diferenţiat ce li se aplică este justificat în mod obiectiv şi raţional. De asemenea, textul de lege criticat nu contravine nici prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacra dreptul la un proces echitabil. Aceste prevederi au în vedere apărarea drepturilor şi intereselor legitime, adică a acelor drepturi şi interese care sunt reglementate prin lege. Or, asa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 340 din 5 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 4 martie 2003, "posibilitatea de a ataca rezultatele unui examen sau ale unui concurs nu constituie un drept de sine statator, reglementat ca atare prin lege, ci un mijloc de realizare a dreptului de a ocupa funcţia pentru care s-a organizat examenul sau concursul, prin intermediul procedurilor de examen sau de concurs pe care legea le reglementează". Asa fiind, recunoaşterea competentei organelor de justiţie de a se substitui examinatorilor şi de a înlocui evaluarile făcute de aceştia cu propriile evaluări ar exceda atribuţiilor instanţelor judecătoreşti. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin.
(1)lit. A.c), al art. 23 alin.
(1)şi
(6)şi al art. 25 alin.
(1)şi
(3)din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. 5 teza a doua din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Albert Ioan Sugaru în Dosarul nr. 24/2002 al Curţii Supreme de Justiţie. Definitivă şi obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2003. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent şef, Doina Suliman -------