← România

AMENDAMENT nr. 3 din 28 ianuarie 2011

AMENDAMENT nr. 3 din 28 ianuarie 2011 la Contractul de finanţare FI N. 23.371 dintre România şi Banca Europeană de Investiţii pentru Proiectul de reconstrucţie a drumurilor afectate de inundaţii Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 538 din 29 iulie 2011 MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE Cabinet secretar de stat Nr. 606.721/28 ianuarie 2011 Banca Europeană de Investiţii În atenţia: Domnului Cormac Murphy, şef de Divizie, România şi Cipru Doamnei Milena Messori, şef Birou - Bucureşti Subiect: Amendamentul nr. 3 la Contractul de finanţare FI N. 23.371 dintre România şi Banca Europeană de Investiţii pentru Proiectul de reconstrucţie a drumurilor afectate de inundaţii Facem referire la Acordul de împrumut menţionat mai sus, cu modificările ulterioare. Ţinând cont de faptul că Proiectul menţionat mai sus nu a fost finalizat în termenele-limită iniţiale, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), precum şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii ne-au rugat să contactăm Banca pentru a solicita o extindere atât a datei de finalizare, cât şi a datei aferente ultimei trageri din cadrul Împrumutului. În consecinţă, solicităm Băncii să aibă amabilitatea de a accepta modificarea Contractului de finanţare după cum urmează: - la tabelul A, ultima propoziţie a Descrierii tehnice, data curentă de finalizare (31 decembrie 2011) să fie înlocuită cu 31 decembrie 2012; şi - la art. 1.02B, data de 30 noiembrie 2010 să fie înlocuită cu 30 noiembrie

  1. După cum a fost indicat de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în buget sunt alocate resursele corespunzătoare asigurării condiţiilor necesare pentru ca Proiectul să îşi atingă cu succes obiectivele. În speranţa că solicitarea noastră va fi înţeleasă şi susţinută de dumneavoastră, aşteptăm cu interes răspunsul dumneavoastră favorabil pe această temă. Cu sinceritate, Bogdan Drăgoi, secretar de stat (semnătură indescifrabilă) BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIŢII prin DHL Ministerul Finanţelor Publice Str. Apolodor nr. 17, sectorul 5 RO-70060, Bucureşti România În atenţia domnului Bogdan Drăgoi, secretar de stat Luxemburg, 1 martie 2011 JUOPS&SEE/SR/pdp nr. EXP BEI-EIB 001977 1 martie 2011 Subiect: Reconstrucţia drumurilor afectate de inundaţii (FI N. 23.371) Contract de finanţare semnat pe 22/27 decembrie 2005, cu modificările ulterioare (Contractul de finanţare), între România şi Banca Europeană de Investiţii Amendamentul nr. 3 Stimaţi domni, În cazul în care nu sunt definiţi în alt mod, termenii cu majuscule utilizaţi în prezenta scrisoare au aceeaşi semnificaţie ce le-a fost atribuită în Contractul de finanţare. Referirile la articole reprezintă referiri la articolele din Contractul de finanţare. În urma solicitării dumneavoastră din data de 28 ianuarie 2011 de a extinde termenul-limită curent pentru transmiterea ultimei Solicitări de tragere (respectiv, de la 30 noiembrie 2010 la 30 noiembrie 2012), avem plăcerea să vă confirmăm acordul Băncii pentru acordarea acestei extinderi. În consecinţă, Contractul de finanţare se modifică după cum urmează:
  2. La articolul 1.02B, data "30 noiembrie 2010" va deveni "30 noiembrie 2012".
  3. La tabelul A, ultima propoziţie din Descrierea tehnică va avea următoarea formă: "Proiectul va fi finalizat până la data de 31 decembrie 2012."
  4. La tabelul D - Graficul de rambursare: a) în Graficul de rambursare menţionat mai sus se va introduce următorul text: "Graficul de rambursare prezentat în continuare se va aplica pentru toate şi pentru fiecare Tranşă eliberată de Bancă Împrumutatului până la data de 1 martie 2011"; şi ... b) textul şi Graficul de rambursare suplimentar prezentate în anexa la prezenta scrisoare vor fi adăugate la final. ...
  5. Un exemplar original din prezenta scrisoare semnat în mod corespunzător (respectiv, de către Bancă şi Împrumutat) va fi primit de către Bancă înainte de data de 15 martie
  6. Restul termenilor şi condiţiilor din Contractul de finanţare va rămâne nemodificat. Prezenta scrisoare nu constituie o derogare acordată de Bancă pentru niciunul dintre termenii sau condiţiile din Contractul de finanţare. Banca îşi rezervă oricare şi toate drepturile contractuale şi juridice pe care le deţine în cadrul Contractului de finanţare şi al legislaţiei aplicabile. Prezenta scrisoare va intra în vigoare în condiţiile:
  7. semnării sale de către Bancă şi Împrumutat; şi
  8. primirii de către Bancă de la Împrumutat a comisionului aferent prezentei scrisori de amendament în valoare de 5.000 euro, în termen de 15 (cincisprezece) zile de la data prezentei scrisori. Prezenta scrisoare este supusă legislaţiei din Luxemburg şi orice litigii aferente vor fi transmise Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. După semnarea prezentei scrisori vă rugăm să transmiteţi Băncii două exemplare originale, în atenţia doamnei Stella Renita [tel (+352) 4379 83445, fax: +352 4379 62897, e-mail: s.renita@eib.org]. Am aprecia foarte mult dacă ne-aţi transmite o copie a scrisorii semnate prin e-mail, imediat după semnare. Cu sinceritate, BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIŢII C. Murphy (semnătură indescifrabilă) M. Novo (semnătură indescifrabilă) Luat la cunoştinţă şi agreat ---------------------------- Pentru şi în numele României, pentru Ministerul Finanţelor Publice, Bogdan Alexandru Drăgoi, secretar de stat (semnătură indescifrabilă) Data: 11 martie
  9. Anexa Graficul de rambursare prezentat în continuare se va aplica pentru toate şi fiecare dintre tranşele eliberate de Bancă Împrumutatului începând cu data de 15 martie
  10. --------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.