RAPORT nr. 13.475 din 6 octombrie 2018 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Alianța Liberalilor și Democraților - Organizația Județeană Olt Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 348 din 7 mai 2019 - extras - În conformitate cu prevederile art. 42 alin.
(1)și ale art. 44 alin.
(1),
(4)și
(6)din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2018, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.03.2018-15.03.2018 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Alianța Liberalilor și Democraților - Organizația Județeană Olt în anii 2015-2017, perioada verificată fiind anii 2015-2017. I. Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în anul 2015 nu a fost organizată evidență contabilă, iar soldurile aferente balanței de verificare a lunii decembrie 2015 a Partidului Liberal Reformator - Organizația Județeană Olt au fost preluate în balanța de verificare aferentă lunii ianuarie 2016 a Partidului Alianța Liberalilor și Democraților - Organizația Județeană Olt. În anul 2016, veniturile Organizației Județene Olt a Partidului Alianța Liberalilor și Democraților au totalizat 188.784,00 lei, fiind obținute din cotizații în sumă de 61.304,00 lei, din donații provenite din contribuții aferente campaniei electorale pentru alegerile locale în sumă de 109.780,00 lei și din donații provenite din contribuții aferente campaniei electorale pentru alegerile parlamentare în sumă de 17.700,00 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 150.009,30 lei. În anul 2017, veniturile Organizației Județene Olt a Partidului Alianța Liberalilor și Democraților au totalizat 41.949,22 lei și au fost obținute din cotizații în sumă de 34.098,00 lei, din alte surse în sumă de 3.851,22 lei și din donații provenite din contribuții aferente campaniei electorale aferente alegerilor locale parțiale în sumă de 4.000,00 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 24.766,75 lei. S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 3 alin.
(2),
(4)și
(8)și prevederile art. 13 alin.
(1)din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste fapte, Partidul Alianța Liberalilor și Democraților - Organizația Județeană Olt a fost sancționat potrivit art. 52 alin.
(1)și
(2)din același act normativ. ... II. – respectarea prevederilor Legii nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016; ... – restituirea către candidați a sumelor rambursate și/sau necheltuite conform contribuțiilor pe care aceștia le-au depus. ... ... București, 6 octombrie 2018. Nr. 13.475. -----