COMUNICAT din 21 mai 2019 privind dispozițiile art. 15 alin.
(2)din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și sintagma „cu excepția personalului militar în activitate, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special” din art. 61 din OUG nr. 158/2005 Publicat pe www.ccr.ro În ziua de 21 mai 2019, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art. 146 lit. d) din Constituția României, al art. 11 alin.
(1)lit. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate și ale art. 15 alin.
(2)din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, excepție ridicată direct de Avocatul Poporului. – Art. 61 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005: „Prevederile prezentei ordonanțe de urgență sunt aplicabile și persoanelor care își desfășoară activitatea în ministerele și instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională, cu excepția personalului militar în activitate, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special. ” ... – Art. 15 alin.
(2)din Legea nr. 80/1995: „Cadrele militare în activitate, femei și bărbați, au dreptul la concediu și indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani și, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 7 ani, în condițiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.” ... În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 15 alin.
(2)din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și sintagma „cu excepția personalului militar în activitate, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special” din art. 61 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate sunt neconstituționale.