HOTĂRÂRE nr. 21 din 27 aprilie 2007 privind completarea Statutului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 430 din 28 iunie 2007 Având în vedere lucrările Congresului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România, desfăşurat la Buşteni în perioada 27-28 aprilie 2007, cu respectarea prevederilor art. 14 din Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 lit. i) din Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, în temeiul art. 95 alin.
(5)din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 210/2001, cu modificările şi completările ulterioare, Congresul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti hotărăşte: Articolul I După anexa la Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 iunie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce o nouă anexă, anexa nr. 2, al cărei conţinut este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul II Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul III Serviciul juridic, secretariat şi informatică va urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, care va fi adusă la cunoştinţa membrilor Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti prin intermediul paginii de internet a acesteia. Preşedintele Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, Ducu Mihai Bucureşti, 27 aprilie
- Nr.
- Anexa ----- (Anexa nr. 2 la Statutul Uniunii Naţionale ------------------------------------------ a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc) ---------------------------------------------------------------------- CODUL DEONTOLOGIC al executorului judecătoresc Capitolul I Principii generale Articolul 1 Rolul Codului deontologic este acela de a formula standarde ale conduitei executorului judecătoresc, pentru ca aceasta să fie conformă cu onoarea şi demnitatea profesiei sale. Articolul 2 Executorii judecătoreşti sunt obligaţi să respecte regulile de conduită morală şi profesională cuprinse în prezentul cod. Articolul 3 Executorii judecătoreşti sunt independenţi din punct de vedere profesional şi se supun numai Constituţiei României, legii, statutului profesiei şi prezentului cod. Capitolul II Conduita executorului judecătoresc Articolul 4 Ideile diriguitoare care guvernează activitatea executorului judecătoresc sunt independenţa profesională, respectarea legilor, onoarea, probitatea, confidenţialitatea, organizarea, eficacitatea şi perseverenţa. Articolul 5 Îndeplinirea corectă şi în timp util a atribuţiilor profesionale conferă substanţă principiului integrităţii profesionale. Articolul 6 Corectitudinea şi integritatea morală sunt valori fundamentale pe care executorul judecătoresc este obligat să le respecte atât în timpul serviciului, cât şi în afara acestuia. Articolul 7 Datoria fiecărui executor judecătoresc este să păstreze secretul profesional, cu excepţia dispoziţiilor legale sau statutare contrare. Această obligaţie nu este limitată în timp. Articolul 8 Organizarea riguroasă a activităţii executorului judecătoresc se face în scopul satisfacerii celor mai exigente standarde de calitate şi eficacitate a muncii. Articolul 9 Respectarea şi aplicarea principiilor enunţate constituie un deziderat şi un scop al exercitării profesiei de executor judecătoresc. Respectarea lor se impune chiar şi în afara exercitării activităţii profesionale, executorul judecătoresc fiind obligat să se abţină de la săvârşirea de fapte ilegale sau contrare dispoziţiilor statutare ale asociaţiei profesionale din care face parte, de natură a aduce atingere principiilor fundamentale, ordinii publice şi bunelor moravuri sau demnităţii profesiei de executor judecătoresc. Articolul 10 Executorii judecătoreşti au îndatorirea de a se preocupa în mod constant de actualizarea cunoştinţelor profesionale şi de menţinerea lor la un nivel corespunzător de competenţă profesională. Articolul 11 În exercitarea funcţiilor de conducere, executorii judecătoreşti trebuie să se preocupe de organizarea activităţii personalului, să manifeste iniţiativă şi spirit de responsabilitate. În luarea deciziilor ei trebuie să acorde întotdeauna prioritate intereselor profesiei şi asociaţiei profesionale. Capitolul III Relaţia executorului judecătoresc cu clienţii Articolul 12 Executorul judecătoresc trebuie să asigure transparenţa activităţii sale în relaţiile cu clientul de care este angajat, precum şi cu terţele persoane, sub rezerva respectării obligaţiei de confidenţialitate. Lipsa de transparenţă poate aduce prejudicii grave imaginii profesiei de executor judecătoresc şi este interzisă cu desăvărşire. Articolul 13 Executorul judecătoresc va evita orice conflict de interese care ar aduce atingere imaginii profesiei sau a asociaţiei profesionale. Articolul 14 Executorul judecătoresc va sprijini colegii în exercitarea profesiei, în aplicarea şi apărarea prezentului cod. El va răspunde favorabil la cererea de consultanţă a acestora şi îi va ajuta în situaţii dificile, în limita posibilităţilor sale, în special prin rezolvarea unor probleme de ordin deontologic. Articolul 15 Executorul judecătoresc va ţine cont de opiniile şi practicile colegilor, în măsura în care acestea nu contravin principiilor generale cuprinse în prezentul cod. Articolul 16 Se interzice executorului judecătoresc orice manifestare de concurenţă neloială, iar exercitarea profesiei se face exclusiv pe criterii de competenţă teritorială şi profesională. Capitolul IV Relaţiile executorilor judecătoreşti cu magistraţii şi avocaţii Articolul 17 Executorul judecătoresc va da dovadă de respect faţă de magistraţi şi avocaţi, dar, în acelaşi timp, îşi va exercita atribuţiile în mod conştiincios şi fără teamă, fără a ţine cont de propriile sale interese. Articolul 18 Executorul judecătoresc nu trebuie în niciun moment să furnizeze magistratului sau avocatului, cu bună ştiinţă, o informaţie falsă sau de natură să îl inducă pe acesta în eroare. Capitolul V Relaţiile dintre executorii judecătoreşti şi organele de conducere Articolul 19 Executorii judecătoreşti aleşi în organele de conducere nu vor putea folosi în niciun mod aceste funcţii în scopul obţinerii unor avantaje sau exclusivităţi. Articolul 20 În exercitarea funcţiilor de conducere, executorii judecătoreşti trebuie să se preocupe de organizarea activităţii personalului, să manifeste iniţiativă şi spirit de responsabilitate. În luarea deciziilor ei trebuie să acorde întotdeauna prioritate intereselor profesiei şi asociaţiei profesionale. Articolul 21 Executorii judecătoreşti aleşi în organele de conducere vor acorda o deosebită atenţie funcţiilor ocupate şi vor răspunde tuturor convocărilor. Articolul 22 Executorul judecătoresc este obligat să respecte necondiţionat toate hotărârile organelor de conducere. Capitolul VI Dispoziţii finale Articolul 23 Codul deontologic al executorilor judecătoreşti se aprobă de Congresul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti. Articolul 24 Orice modificare a codului va fi supusă aprobării Congresului. Articolul 25 De la data adoptării de către Congres, Codul deontologic devine normă de conduită morală obligatorie pentru toţi executorii judecătoreşti din România. Articolul 26 Nerespectarea normelor deontologice atrage răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc. --------