← România

PROTOCOL nr. 11 din 20 ianuarie 2004

PROTOCOL nr. 11 din 20 ianuarie 2004 privind preţurile minimale pentru produsele şi grupele de produse pe bază de alcool etilic, distilate, precum şi ţuică şi rachiuri naturale, stabilite de către asociaţiile patronale ale producătorilor de alcool şi băuturi alcoolice în conformitate cu Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 26 ianuarie 2004 Încheiat astăzi, 20 ianuarie 2004 între:

  1. Organizaţia Patronală a Industriei Alcoolului şi Băuturilor alcoolice - GARANT, reprezentată prin domnul Romulus Dascălu, în calitate de preşedinte;
  2. Organizaţia Patronală - VINROM, cu sediul în municipiul Bucureşti, piaţa Walter Mărăcineanu nr. 1-3, et. 1, sectorul 1, reprezentată prin domnul Mihai Sâmpetru, în calitate de preşedinte. Articolul 1 În conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, asociaţiile patronale citate mai sus convin ca preţurile minimale la alcool şi la băuturi alcoolice să fie cele specificate în anexa care face parte integrantă din prezentul protocol. Articolul 2 Prezentul protocol intră în vigoare la 5 zile după publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Partea I. De la data intrării în vigoare a prevederilor prezentului protocol preţurile şi orice alte prevederi contrare îşi pierd valabilitatea. Organizaţia Patronală - VINROM Mihai Sâmpetru, preşedinte Organizaţia Patronală a Industriei Alcoolului şi Băuturilor Alcoolice - GARANT Romulus Dascălu Bucureşti, 20 ianuarie
  3. Nr.
  4. Anexă LISTA cuprinzând preţurile minimale (exclusiv T.V.A.) la alcool şi la băuturi alcoolice, conform prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal 1.
  5. Alcool etilic rafinat 96% vol Preţ minimal fără acciza - 3.500 lei/GrDall. Preţ minimal cu acciza inclusa - 9.649,1 lei/GrDall. 1.
  6. Distilate de cereale şi de origine agricola, exclusiv distilatul din vin şi distilatul din fructe Preţ minimal fără acciza - 3.500 lei/GrDall Preţ minimal cu acciza inclusa - 9.649,1 lei/GrDall 1.
  7. Distilat din vin Preţ minimal fără acciza - 18.000 lei/GrDall Preţ minimal cu acciza inclusa - 24.149,1 lei/GrDall 1.
  8. Distilat din fructe (ţuica şi rachiuri naturale) Preţ minimal fără acciza - 7.000 lei/GrDall Preţ minimal cu acciza inclusa - 13.149,1 lei/GrDall 1.
  9. Băuturi alcoolice obţinute pe bază de alcool etilic rafinat, distilate din vin, distilate din cereale şi de origine agricola şi distilate din fructe, conform actelor normative în vigoare. A 1) grupa VODCA, cu sau fără arome. Preţul pe unitatea de volum, exclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta, timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi discountul (lei). Font 10 A 2) grupa VODCA, cu sau fără arome. Preţul pe unitatea de volum, inclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta, timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi exclusiv discountul (lei). B 1) grupa ROM Se va respecta definiţia stabilita prin actele normative legale. Conform acestor acte normative, romul este o băutura alcoolica distilata obţinută exclusiv prin fermentarea alcoolica a melaselor sau siropurilor provenite de la fabricarea zahărului din trestie de zahăr. Preţul pe unitatea de volum, exclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta, timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi discountul (lei). B 1) grupa ROM Preţul pe unitatea de volum, inclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta, timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi exclusiv discountul (lei). C 1) grupa Băuturi spirtoase (din alcool rafinat), cu sau fără adaos de arome Preţul pe unitatea de volum, exclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta, timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi discountul (lei). C 2) grupa Băuturi spirtoase (din alcool rafinat), cu sau fără adaos de arome Preţul pe unitatea de volum, inclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta, timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi exclusiv discountul (lei). D 1) grupa Brandy (inclusiv Vinars) Preţul pe unitatea de volum, exclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta, timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi discountul (lei). D 2) grupa Brandy (inclusiv Vinars) Preţul pe unitatea de volum, inclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta, timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi exclusiv discountul (lei). E 1) grupa Whisky Preţul pe unitatea de volum, exclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta, timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi discountul (lei). E 2) grupa Whisky Preţul pe unitatea de volum, inclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta, timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi exclusiv discountul (lei). *Font 10* F 1) grupa Gin Preţul pe unitatea de volum, exclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta, timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi discountul (lei), F 2) grupa Gin Preţul pe unitatea de volum, inclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta, timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi exclusiv discountul (lei). G 1) grupa Lichioruri, aperitive şi alte băuturi intermediare Preţul pe unitatea de volum, exclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta, timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi discountul (lei). G 2) grupa Lichioruri, aperitive şi alte băuturi intermediare Preţul pe unitatea de volum, inclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta, timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi exclusiv discountul (lei). H 1) grupa Creme Preţul pe unitatea de volum, exclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta, timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi discountul (lei). H 2) grupa Creme Preţul pe unitatea de volum, inclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta, timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi exclusiv discountul (lei). I 1) grupa Alcool etilic îmbuteliat Preţul pe unitatea de volum, exclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi discountul (lei). I 2) grupa Alcool etilic imbuteliat Preţul pe unitatea de volum, inclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta, timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi exclusiv discountul (lei). J 1) grupa Rachiuri din fructe (exclusiv palinca şi horinca) Preţul pe unitatea de volum, exclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta, timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi discountul (lei). J 2) grupa Rachiuri din fructe (exclusiv palinca şi horinca) Preţul pe unitatea de volum, inclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta, timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi exclusiv discountul (lei). K 1) grupa Rachiuri de drojdie şi tescovina Preţul pe unitatea de volum, exclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta, timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi discountul (lei). *Font 10* K 2) grupa Rachiuri de drojdie şi tescovina Preţul pe unitatea de volum, inclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta, timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi exclusiv discountul (lei). L 1) grupa Ţuici Preţul pe unitatea de volum, exclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta, timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi discountul (lei). L 2) grupa Ţuici Preţul pe unitatea de volum, inclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta, timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi exclusiv discountul (lei). M 1) grupa Palinca, Horinca Preţul pe unitatea de volum, exclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta, timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi discountul (lei). M 2) grupa Palinca, Horinca Preţul pe unitatea de volum, inclusiv ambalajul (butelie, dop, eticheta, timbru, cutii de carton sau folie şi adeziv) şi exclusiv discountul (lei). Nota : - Pentru capacităţile mai mari de 1 litru, preţul minim va fi preţul 1/l înmulţit cu volumul respectiv, iar pentru concentraţii diferite se calculează preţul, procentual cu conţinutul de alcool. - Orice băutura alcoolica obţinută din distilate de fructe este cuprinsa în grupa rachiurilor din fructe. ------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.