DECIZIE nr. 22 din 14 ianuarie 2020 privind unele măsuri pentru exercitarea funcției de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Cetățenie Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 14 ianuarie 2020 Având în vedere Hotărârea nr. 6/2020 a Curții de Apel București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal pronunțată la data de 7 ianuarie 2020 în Dosarul nr. 7.254/2/2019, în temeiul art. 29 și al art. 31 lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare, precum și al art. 8 alin.
(1)și
(2)din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2010 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Cetățenie, aprobată cu modificări prin Legea nr. 112/2010, cu modificările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie. Articolul 1 La data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Adriana-Elena Moța se eliberează din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Cetățenie. Articolul 2 Începând cu data prevăzută la art. 1, domnul Andrei Tinu exercită atribuțiile funcției de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Cetățenie, în aplicarea Hotărârii nr. 6/2020 a Curții de Apel București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 7.254/2/2019. PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase București, 14 ianuarie 2020. Nr. 22. -----