DECIZIE nr. 421 din 28 octombrie 1997 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 52 din 6 februarie 1998 Ioan Muraru - preşedinte Costica Bulai - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Paula C. Pantea - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent Pe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Paunescu Maria împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 55 din 19 martie 1997*). Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 21 octombrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 28 octombrie 1997. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Prin Decizia nr. 55 din 19 martie 1997, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluţie s-a fundamentat pe Decizia Curţii Constituţionale nr. 73/1996, prin care s-a constatat ca dispoziţiile art. 330 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Paunescu Maria, pentru următoarele motive: - decizia recurată este netemeinica şi nelegală, deoarece face trimitere la precedente judiciare; - prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, deoarece pot fi exercitate numai de procurorul general, incalcandu-se dispoziţiile art. 16 şi ale art. 128 din Constituţie. Potrivit art. 24 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este neîntemeiat, deoarece asupra constituţionalităţii art. 330 din Codul de procedură civilă Curtea Constituţională s-a pronunţat prin decizii definitive, care sunt obligatorii, conform art. 145 alin.
(2)din Constituţie. Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele: Motivul de recurs privind nemotivarea deciziei de fond prin trimiterea la precedente judiciare este neîntemeiat, deoarece, potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, aceasta statuează numai asupra problemelor de drept, asa încât o prevedere legală nu poate fi constituţională într-o cauza şi neconstitutionala în alta cauza, cat timp legitimitatea sa constituţională se determina prin raportarea acestei prevederi la dispoziţiile şi principiile constituţionale, astfel cum dispune art. 2 alin.
(2)din Legea nr. 47/1992. Pe cale de consecinţa, referirea la decizii anterioare, prin care Curtea s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, nu înseamnă o nemotivare, ci, dimpotriva, aplicarea consecventa a dispoziţiilor constituţionale şi legale. Cu privire la motivul de recurs, prin care se susţine ca art. 330 din Codul de procedură civilă încalcă art. 16 şi 128 din Constituţie, este de observat ca prin Decizia nr. 73/1996 constituţionalitatea acestui text de lege a fost analizata şi raportată la aceste dispoziţii legale, astfel încât critica nu poate fi reţinută. De asemenea, faptul ca recursul în anulare poate fi exercitat numai de procurorul general nu este contrar Constituţiei, mai ales ca celelalte părţi din proces au posibilitatea exercitării căilor de atac, prevăzute de art. 304 pct. 4 şi art. 317 pct. 2 din Codul de procedură civilă. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.
(1)lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge recursul declarat de Paunescu Maria împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 55 din 19 martie
- Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 28 octombrie
- ----------- Notă ... *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 55 din 19 martie 1997 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 24 decembrie
- PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Florentina Geangu -------------