← România

HOTĂRÂRE nr. 1.490 din 19 noiembrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 1.490 din 19 noiembrie 2008 pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 748/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 27 noiembrie 2008 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul I Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 748/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 18 iulie 2007, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre. Articolul II Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va pune în aplicare prevederile prezentei hotărâri în termen de două zile de la data intrării în vigoare a acesteia. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ─────────────── p. Ministrul pentru întreprinderi mici şi mijlocii, comerţ, turism şi profesii liberale, Lucia Nora Morariu, secretar de stat Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Dan Vlaicu Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse, Mariana Câmpeanu p. Ministrul economiei şi finanţelor, Eugen Teodorovici, secretar de stat Bucureşti, 19 noiembrie

  1. Nr. 1.
  2. Anexa ───── (Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 748/2007) ────────────────────────────────────────────────── Numărul maxim de posturi = 137, exclusiv demnitarii STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor ┌──────────────────────┐ ┌────────────┐ │ Direcţia economică │ │ Preşedinte │ ┌─┤investiţii şi resurse │ └─────┬──────┘ │ │ umane │ │ │ └──────────────────────┘ │ │ ┌──────────────────────┐ │ ├─┤Serviciul supraveghere│ │ │ │şi consiliere servicii│ ├────────────────────────┼─┤ financiare │ │ │ └──────────────────────┘ │ │ ┌──────────────────────┐ │ ├─┤ Compartiment audit │ │ │ └──────────────────────┘ ┌──────────────┴────────────┐ │ ┌──────────────────────┐ ┌──────┴─────────┐ ┌──────┴───────┐ │ │Compartiment informa- │ │Secretar general│ │Vicepreşedinte│ └─┤tizare, relaţii cu │ └──────┬─────────┘ └──────┬───────┘ │publicul şi mass-media│ │ │ └──────────────────────┘ ┌──────┴────────┐ ┌────┴───────┐ │ │ │ │ ┌────┴──────┐ ┌──────┴──────┐ ┌────┴─────┐┌─────┴───────┐ │ Direcţia │ │ Direcţia │ │ Direcţia ││ Direcţia │ │integrare │ │ juridică, │ │ metale ││supraveghere │ │europeană, │ │ contencios │ │preţioase ││şi consiliere│ │parteneriat│ │administrativ│ │şi pietre ││ servicii şi │ │şi relaţii │ │şi legislaţie│ │preţioase ││ produse │ │ externe │ │ │ │ ││ │ └───────────┘ └─────────────┘ └──────────┘└─────────────┘ _____________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.