DECIZIE nr. 110 din 1 februarie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. 3, art. 31 alin. 1 şi art. 34 alin. 1 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 22 martie 2011 Augustin Zegrean - preşedinte Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Mircea Ştefan Minea - judecător Iulia Antoanella Motoc - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. 3, art. 31 alin. 1 şi art. 34 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Kocsis Sandor în Dosarul nr. 277/1.371/2010 al Tribunalului Comercial Mureş - Falimente. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii în această materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea comercială nr. 91C din 15 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 277/1.371/2010, Tribunalul Comercial Mureş - Falimente a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. 3, art. 31 alin. 1 şi art. 34 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Kocsis Sandor într-o cauză având ca obiect o cerere de recuzare. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că dispoziţiile legale criticate, chiar dacă nu vizează fondul cauzei, contravin prevederilor art. 21 din Constituţie, în măsura în care judecarea cererii de recuzare nu se realizează în condiţii de contradictorialitate, oralitate şi publicitate. Or, respectarea principiului contradictorialităţii în cazul cererilor de recuzare este o necesitate, întrucât judecarea recuzării are rol de a stabili o condiţie extrem de importantă a actului de justiţie, şi anume crearea premiselor unei judecăţi independente şi imparţiale, expresie a principiilor fundamentale ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale Constituţiei României. Tribunalul Comercial Mureş - Falimente apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. 29 alin. 3, art. 31 alin. 1 şi art. 34 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: - Art. 29 alin. 3: "Judecătorul împotriva căruia e propusă recuzarea poate declara că se abţine."; - Art. 31 alin. 1: "Instanţa decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultând pe judecătorul recuzat."; - Art. 34 alin. 1: "Încheierea prin care s-a încuviinţat sau respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a încuviinţat recuzarea, nu este supusă la nicio cale de atac." În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin.
(3), art. 11 alin.
(1), art. 16 alin.
(1)şi
(2), art. 21 alin.
(3), art. 24, art. 124 alin.
(2)şi
(3), art. 127 şi în art. 129, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că procedura de soluţionare a cererii privind recuzarea unui judecător a constituit în mai multe rânduri obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu aceleaşi critici şi aceleaşi texte din Constituţie, Curtea respingând în mod constant excepţiile de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiate; în acest sens, pot fi amintite Decizia nr. 244 din 17 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 15 octombrie 2002, Decizia nr. 746 din 13 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 1 noiembrie 2007, sau Decizia nr. 914 din 16 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008. Curtea a reţinut, în esenţă, că recuzarea nu constituie o acţiune de sine-stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfăşurării normale a judecăţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie. Tocmai în considerarea acestui principiu constituţional consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării numai odată cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţează sau se respinge abţinerea, ca şi aceea prin care se încuviinţează recuzarea, care nu sunt supuse niciunei căi de atac. Curtea a observat că dispoziţiile criticate se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin.
(2)din Constituţie, este atributul exclusiv al legiuitorului. Aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate instanţele judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul putând institui reguli speciale în considerarea unor situaţii speciale. Curtea apreciază că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, astfel încât soluţiile şi considerentele deciziilor mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. 3, art. 31 alin. 1 şi art. 34 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Kocsis Sandor în Dosarul nr. 277/1.371/2010 al Tribunalului Comercial Mureş - Falimente. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 februarie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu -------