HOTĂRÂRE nr. 488 din 17 iunie 1999 pentru aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 1999 ale Companiei Naţionale "Posta Română" - S.A., Societăţii Naţionale de Radiocomunicatii - S.A., Regiei Autonome "Inspectoratul General al Comunicaţiilor", Institutului Naţional de Studii şi Cercetări pentru Comunicaţii - I.N.S.C.C. Bucureşti şi Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatica - ICI Bucureşti, aflate sub autoritatea Agenţiei Naţionale pentru Comunicaţii şi Informatica Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 326 din 9 iulie 1999 În temeiul art. 60 alin.
(2)din Legea bugetului de stat pe anul 1999 nr. 36/1999, Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Se aprobă bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 1999 ale Companiei Naţionale "Posta Română" - S.A., Societăţii Naţionale de Radiocomunicatii - S.A., Regiei Autonome "Inspectoratul General al Comunicaţiilor", Institutului Naţional de Studii şi Cercetări pentru Comunicaţii - I.N.S.C.C. Bucureşti şi Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatica - ICI Bucureşti, aflate sub autoritatea Agenţiei Naţionale pentru Comunicaţii şi Informatica, prevăzute în anexele nr. 1-5. Defalcarea pe trimestre a indicatorilor prevăzuţi în bugetele de venituri şi cheltuieli menţionate la alin. 1 se aproba de către Agenţia Naţionala pentru Comunicaţii şi Informatica. Articolul 2 Cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetele de venituri şi cheltuieli prevăzute la art. 1 reprezintă limite maxime şi nu pot fi depăşite decât în cazuri justificate, numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Comunicaţii şi Informatica, cu avizul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor. În cazul în care în execuţie se înregistrează depăşiri sau nerealizari ale veniturilor totale aprobate, agenţii economici prevăzuţi la art. 1 pot efectua cheltuieli totale proporţional cu gradul de realizare a veniturilor totale, cu încadrarea în indicatorii de eficienta aprobaţi. Articolul 3 Cheltuielile cu salariile brute, corespunzătoare numărului de personal prevăzut să se utilizeze suplimentar în anul 1999 faţă de cel realizat în trimestrul IV 1998, precum şi cele aferente creşterii productivitatii muncii în anul 1999 faţă de anul 1998, stabilite în condiţiile prevederilor art. 29 alin.
(3)din Legea bugetului de stat pe anul 1999 nr. 36/1999, se vor efectua, după caz, corespunzător cu perioadele în care personalul respectiv este angajat şi proporţional cu gradul de realizare a creşterii productivitatii muncii. Articolul 4 Nerespectarea prevederilor art. 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500.000 lei la 1.000.000 lei. Contravenţia se constata şi amenda se aplică de către organele de control financiar ale statului, împuternicite potrivit legii, persoanelor vinovate de nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri. Contravenţiei prevăzute la alin. 1 i se aplică prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările ulterioare. Articolul 5 Anexele nr. 1-5*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre. ------------ Notă ... *) Anexele nr. 1-5 se publică ulterior. PRIM-MINISTRU RADU VASILE Contrasemnează: --------------- Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Comunicaţii şi Informatica, Sergiu Iliescu Ministrul finanţelor, Decebal Traian Remes Ministrul muncii şi protecţiei sociale, Alexandru Athanasiu -----------