HOTĂRÂRE nr. 1.302 din 27 octombrie 2005 privind transmiterea unei părţi dintr-un imobil, proprietate publică a statului, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru Episcopia Romanului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 972 din 2 noiembrie 2005 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 12 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă transmiterea unei părţi dintr-un imobil, proprietate publică a statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru Episcopia Romanului. Articolul 2 Predarea-primirea părţii din imobil, transmisă potrivit art. 1, se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- p. Ministrul apărării naţionale, Ion-Mircea Plângu, secretar de stat p. Ministrul culturii şi cultelor, Ioan Onisei, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 27 octombrie 2005. Nr. 1.302. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a părţii dintr-un imobil, proprietate publică a statului, care se transmite din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru Episcopia Romanului -------