DECIZIE nr. 20 din 9 februarie 1999

(3)din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 26 aprilie 1999 Lucian Mihai - preşedinte Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Ioan Muraru - judecător Nicolae Popa - judecător Lucian Stangu - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Gheorghe Batranu - procuror Maria Bratu - magistrat-asistent Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 53/1992 privind protecţia persoanelor handicapate şi ale art. 31 alin.

(3)din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială, excepţie ridicată de Caramateescu Constantin în Dosarul nr. 1.492/1997 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios administrativ. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 26 ianuarie 1999, în prezenta autorului excepţiei, Caramateescu Constantin, a reprezentantului Direcţiei Generale de Muncă şi Protecţie Socială a Municipiului Bucureşti şi în lipsa Asociaţiei Umanitare "Bernadette", fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 2 februarie 1999 şi, apoi, la data de 9 februarie 1999. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiţie - Secţia de contencios administrativ, prin Încheierea din 4 septembrie 1998, pronunţată în Dosarul nr. 1.492/1997, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 53/1992 şi ale art. 31 alin.

(3)din Legea nr. 3/1977, excepţie ridicată de Caramateescu Constantin. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 53/1992 încalcă prevederile art. 46 şi ale art. 16 alin.

(1)din Constituţie, întrucât din definirea notiunii de persoana handicapata rezultă că nu se asigura o protecţie specială nediscriminatorie tuturor cetăţenilor cu handicap. Aceasta pentru ca încadrarea în categoria persoanelor handicapate este condiţionată de îndeplinirea cumulativa a doua cerinţe, respectiv imposibilitatea de a se integra prin propriile posibilităţi atât în viaţa socială, cat şi în cea profesională, excluzând astfel persoanele care nu mai sunt de "vârsta activa". În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 31 alin.

(3)din Legea nr. 3/1977, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 49/1997, se susţine ca acestea contravin principiilor consacrate în art. 48 şi art. 21 din Constituţie, deoarece pensionării de invaliditate care prezintă invaliditati ireversibile şi cei care au împlinit o anumită vârsta şi au o anumită vechime în munca, nefiind supuşi revizuirii medicale periodice, nu au posibilitatea să obţină documente de atestare a eventualei modificări a gradului lor de invaliditate şi nu pot ataca în justiţie asemenea acte, dacă prin ele se cauzează vătămări ale drepturilor lor. Instanţa, exprimandu-şi opinia, în conformitate cu prevederile art. 23 alin.

(4)din Legea nr. 47/1992, republicată, considera ca dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 53/1992 şi ale art. 31 alin.

(3)din Legea nr. 3/1977 sunt neconstituţionale. În conformitate cu prevederile art. 24 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. În punctul de vedere primit de la Guvern se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Textul art. 1 alin.

(1)din Legea nr. 53/1992 - la definirea persoanelor handicapate - are în vedere toate categoriile de persoane handicapate. Referirea la integrarea "în viaţa socială şi profesională" nu contravine principiilor protecţiei persoanelor handicapate şi nici principiului egalităţii în drepturi, consacrate prin art. 46 şi art. 16 alin.

(1)din Constituţie; nesupunerea la revizuiri medicale periodice a unor categorii de pensionari de invaliditate nu are nici o incidenţa cu principiul liberului acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, şi nu produce nici o vătămare în vreun drept al persoanelor respective. Prin urmare, dispoziţiile art. 31 alin.

(3)din Legea nr. 3/1977 nu încalcă nici prevederile art. 48 din Constituţie. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale atacate, raportate la Constituţie, precum şi prevederile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituţională este legal sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate şi este competenţa sa o soluţioneze, în conformitate cu prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată. I. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate contesta în întregime art. 1 din Legea nr. 53/1992, dar în realitate se referă doar la dispoziţiile alin.

(1)al acestui articol, sustinand neconstituţionalitatea modului de definire a persoanei handicapate. Textul de lege contestat este următorul: "Art. 1. -

(1)Persoane handicapate, în înţelesul prezentei legi, sunt acele persoane care, datorită unor deficiente senzoriale, fizice sau mintale, nu se pot integra total sau parţial, temporar sau permanent, prin propriile lor posibilităţi, în viaţa socială şi profesională, necesitand măsuri de protecţie specială." Din redactarea textului de lege rezultă că nu se face nici o discriminare între cetăţeni, nefiind incalcate prevederile art. 16 din Constituţie. Toţi cetăţenii care întrunesc condiţiile prevăzute de aceste dispoziţii beneficiază de aceeaşi protecţie legală specială. Cerinţa îndeplinirii cumulative a doua condiţii referitoare la neputinţă de a se integra total sau parţial, temporar sau permanent, atât în viaţa socială, cat şi în cea profesională este deopotrivă valabilă pentru toţi cetăţenii care pretind ca sunt handicapati. Vârsta cetăţenilor respectivi nu constituie însă un criteriu nici în aceasta privinta. Este neîntemeiată susţinerea potrivit căreia persoanele care nu mai sunt de vârsta activa ar fi excluse de la posibilitatea de a obţine atestarea calităţii lor de persoane handicapate, deoarece chiar şi după împlinirea vârstei de pensionare, dacă nu mai au capacitatea de a se integra prin propriile lor posibilităţi în viaţa profesională, sunt considerate handicapate, putând solicita atestarea acestei calităţi. Condiţiile de încadrare în categoria de persoane handicapate, precum şi căile de atac ce pot fi exercitate împotriva soluţiilor autorităţilor sanitare şi administrative sunt reglementate prin alin.

(2)-

(4)ale art. 1 din Legea nr. 53/1992, ele fiind identice pentru toţi cetăţenii interesaţi. Măsurile de ocrotire specială de care se bucura persoanele handicapate sunt înscrise în celelalte articole din Legea nr. 53/1992, fiind însă în concordanta cu prevederile art. 46 din Constituţie. Eventuala aplicare gresita a acestor dispoziţii legale de către anumite autorităţi nu conduce la concluzia ca ele ar contraveni normelor constituţionale, aceasta fiind o chestiune ce intră în competenţa organelor îndrituite să soluţioneze litigiul în cadrul exercitării căilor legale de atac, ceea ce excede atribuţiilor Curţii Constituţionale. II. Examinând excepţia formulată în privinta art. 31 alin.

(3)din Legea nr. 3/1977, Curtea constata ca Legea nr. 53/1992 şi Legea nr. 3/1977 reglementează domenii diferite. Astfel, Legea nr. 53/1992 reglementează măsurile de ocrotire specială a persoanelor handicapate, iar Legea nr. 3/1977, pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială. Interferenta celor două legi rezultă doar din faptul ca Legea nr. 53/1992 prevede, printre drepturile şi facilităţile acordate persoanelor handicapate ca măsuri de ocrotire specială, şi posibilitatea pensionării cu reducerea limitei de vârsta şi a vechimii în munca. Textul de lege contestat, respectiv art. 31 alin.

(3)din Legea nr. 3/1977, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 49/1997, constituie o excepţie de la regula generală înscrisă în alin.

(1)al aceluiaşi articol cu privire la obligativitatea revizuirii medicale periodice a pensionarilor de invaliditate şi este formulat astfel: "

(3)Nu sunt supuşi revizuirii medicale periodice pensionării de invaliditate care:

1. a)prezintă invaliditati ireversibile; ...
2. b)au împlinit vârsta de 55 de ani, bărbaţii, şi au o vechime în munca de cel puţin 30 de ani şi de 50 de ani, femeile, şi au o vechime în munca de cel puţin 25 de ani." ... Acest text de lege nu face nici o discriminare şi nu cuprinde nici o interdicţie, ci doar absolvă de anumite obligaţii două categorii de pensionari de invaliditate, cărora nu li se mai poate retrage dreptul la pensie, ca urmare a rezultatelor revizuirilor medicale periodice. Faptul ca persoanele aparţinând acestor categorii de pensionari de invaliditate nu sunt supuse revizuirii medicale periodice în baza art. 31 din Legea nr. 3/1977 nu le împiedica să se adreseze comisiilor medicale competente, conform Legii nr. 53/1992, pentru a obţine noi certificate de încadrare în anumite categorii de persoane handicapate, şi nici sa conteste în faţa instanţelor judecătoreşti refuzul de a elibera certificatul solicitat ori conţinutul certificatului eliberat, dacă acesta le lezeaza interesele legitime. Excluderea de la posibilitatea de a cere, pe calea revizuirii medicale, constatarea modificării gradului de invaliditate în care sunt încadrate anumite categorii de pensionari se regaseste în art. 31 alin.

(4)din Legea nr. 3/1977, dar constituţionalitatea acestui text nu a fost contestată. De altfel, acest ultim text de lege se referă doar la calitatea de pensionar şi nu la calitatea de persoana handicapata. Stabilirea condiţiilor în care pensionarea se considera definitivă şi a celor în care se poate cere încadrarea în alta categorie ori recalcularea drepturilor de pensie este atributul legiuitorului. Prin modul de reglementare a acestor probleme nu s-a adus nici o ingradire dreptului oricărui cetăţean de a se adresa justiţiei pentru a solicita recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei în cazul vatamarii într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ, nefiind incalcate nici dispoziţiile art. 21 şi nici ale art. 48 din Constituţie. În acest sens Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 357 din 14 octombrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 22 ianuarie 1998, ca cel interesat se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în temeiul Legii nr. 29/1990, chiar dacă legea nu prevede în mod expres calea de atac împotriva unui act administrativ. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.

(1)lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 53/1992 privind protecţia persoanelor handicapate şi a dispoziţiilor art. 31 alin.

(3)din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială, ridicată de Caramateescu Constantin în Dosarul nr. 1.492/1997 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios administrativ. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 februarie 1999. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Maria Bratu ---------------------