DECIZIA nr. 520 din 17 iulie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 28 alin.
(1)lit. a) și ale art. 45 alin.
(1)lit. b) raportate la art. 14 alin.
(1)lit. f), precum și cele ale art. 59 alin.
(1)lit. a) raportat la art. 57 alin.
(4)lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 25 ianuarie 2019 Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu. 1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin.
(1)lit. f) și ale art. 57 alin.
(4)lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, excepție ridicată de Ionel Palade în Dosarul nr. 1.951/62/2016 al Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.914D/
- ...
- La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției de neconstituționalitate, doamna avocat Claudia Daciana Culcear din Baroul Brașov, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită. ...
- Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului părții prezente, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Acesta arată că legea trebuie să fie previzibilă. ...
- În continuare, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere practica instanței de contencios constituțional. ... CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
- Prin Încheierea din 30 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.951/62/2016, Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin.
(1)lit. f) și ale art. 57 alin.
(4)lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, excepție ridicată de Ionel Palade într-o cauză având ca obiect anularea actului administrativ prin care s-a dispus anularea dreptului reclamantului de a deține, a purta și folosi arme și muniții letale și neletale supuse autorizării, anularea și retragerea permisului de port armă. ...
- În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată, în esență, că prevederile legale sunt neconstituționale, întrucât nu îndeplinesc condiția de claritate, precizie și previzibilitate, fiind formulate ambiguu și lăsând loc unor interpretări abuzive ale legii din partea organelor abilitate să o pună în aplicare. ...
- Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că norma de drept este previzibilă și clară, permițând celor cărora li se adresează să poată identifica, în mod rezonabil, situațiile în care se poate dispune restrângerea dreptului. ...
- Noțiunea de date și informații cuprinsă în art. 14 alin.
(1)lit. f) din Legea nr. 295/2004 trebuie interpretată prin corelare cu celelalte noțiuni, respectiv date și informații de orice natură, existente la organele competente, referitoare la eventualul pericol pe care îl poate reprezenta o persoană pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor. ... 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. ...
- Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, se arată că dreptul de a purta armă nu este un drept constituțional garantat, ci este un drept ale cărui limite de exercitare se stabilesc prin lege, unde sunt impuse condiții menite să asigure, pe de o parte, exercitarea acestui drept, iar, pe de altă parte, să nu permită accesul facil la procurarea armelor de către persoane care prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor. Această stare de pericol este analizată de organele competente, potrivit legii, și chiar Constituția, în cuprinsul art. 53, permite restrângerea exercițiului unor drepturi, prin lege, pentru protejarea acestor valori, iar condiționalitățile impuse de acesta sunt întrunite. ...
- Avocatul Poporului arată că își menține punctul de vedere reținut de Curtea Constituțională în deciziile nr. 563 din 12 iulie 2016 și nr. 567 din 12 iulie
- ...
- Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. ... CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
- Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. ... 14. – Art. 28 alin.
(1)lit. a):
(1)Dreptul de deținere a armelor se anulează dacă titularul se află în una dintre următoarele situații:a) nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 14 alin.
(1)lit. c), e) și f); ... ... – Art. 45 alin.
(1)lit. b):
(1)Anularea dreptului de port și folosire a armelor letale se dispune de către organele competente dacă titularul dreptului se află în una dintre următoarele situații:[...]b) nu mai îndeplinește vreuna dintre condițiile prevăzute la art. 14 alin.
(1)lit. b), c), e) și f); ... ... – Art. 14 alin.
(1)lit. f):
(1)Autorizația de procurare a armelor letale se acordă persoanelor prevăzute la art. 13 alin.
(2)-
(5), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:[...]f) nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor, conform datelor și informațiilor existente la organele competente; ... ... – Art. 59 alin.
(1)lit. a):
(1)Dreptul de deținere, respectiv de port și folosire a armelor neletale supuse autorizării se anulează dacă titularul se află în una dintre următoarele situații:a) nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 57 alin.
(4)lit. a), c) și d); ... ... – Art. 57 alin.
(4)lit. d):
(4)Autorizația de procurare a armelor neletale prevăzute în categoria C din anexă se acordă persoanelor prevăzute la alin.
(1), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:[...]d) nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor, conform datelor și informațiilor existente la organele competente; ... ... ... 15. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă dispozițiile constituționale cuprinse în art. 1 alin.
(5)în componenta sa privind calitatea legii și în art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. ...
- Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra unora dintre dispozițiile legale atacate, prin prisma unor critici relativ similare. Astfel, prin Decizia nr. 148 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 26 aprilie 2016, paragrafele 22-24, prin care a analizat prevederile art. 28 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, Curtea a reținut că această lege a fost adoptată ca urmare a armonizării legislației interne cu cea a Uniunii Europene în domeniul armelor, în vederea integrării în Uniunea Europeană, respectiv transpunerea Directivei Consiliului 91/477/CEE din 18 iunie 1991 privind controlul achiziționării și deținerii de arme, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 256 din 13 septembrie
- Potrivit art. 3 din Directiva 91/477/CEE, „statele membre pot adopta, în cadrul propriilor legislații, măsuri mai stricte decât cele prevăzute de prezenta directivă (...)“. De asemenea, astfel cum reiese din expunerea de motive a proiectului de lege, la adoptarea acestuia s-a ținut cont de prevederile Convenției europene cu privire la controlul achiziționării și deținerii armelor de foc de către particulari, adoptată la Strasbourg la 28 iunie 1978, ratificată prin Legea nr. 116/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 8 iulie 1997, și de prevederile Protocolului împotriva fabricării și traficului ilegal de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, la care România a aderat prin Legea nr. 9/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 2 martie 2004 (a se vedea Decizia nr. 421 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 20 noiembrie 2013). ...
- De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit art. 46 alin.
(3)și art. 59 alin.
(3)coroborat cu art. 29 alin.
(3)din Legea nr. 295/2004, soluția anulării permisului de armă și a folosirii armelor letale și neletale pentru care este necesară autorizarea este supusă controlului judecătoresc, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. ... 18. Referitor la pretinsa încălcare a art. 1 alin.
(5)în componenta sa privind claritatea, precizia și previzibilitatea legii, Curtea a constatat că prevederile legale criticate sunt îndeajuns de clare, noțiunea de pericol/pericol social neputând fi reglementată cu o precizie absolută, măsurile luate de autoritățile administrative fiind supuse cenzurii instanței de contencios administrativ. ...
- Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, Curtea constată că soluția și considerentele care o fundamentează își mențin valabilitatea și în prezenta cauză. ...
- Distinct de cele arătate mai sus, Curtea constată că prevederile de lege criticate nu pun în discuție restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale și, prin urmare, dispozițiile art. 53 din Constituție nu au incidență în cauză. ...
- Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin.
(4)din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, ... CURTEA CONSTITUȚIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ionel Palade în Dosarul nr. 1.951/62/2016 al Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 28 alin.
(1)lit. a) și ale art. 45 alin.
(1)lit. b) raportate la art. 14 alin.
(1)lit. f), precum și cele ale art. 59 alin.
(1)lit. a) raportat la art. 57 alin.
(4)lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 17 iulie 2018. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----