de stat aflate în proces de lichidare voluntară Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 24 martie 2008 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul 1 Se autorizează Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, denumită în continuare A.V.A.S., să finanţeze cheltuielile privind asigurarea pazei societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat - aflate în portofoliul acesteia -, care sunt în proces de lichidare voluntară, contractarea pazei făcându-se cu Jandarmeria Română. Articolul 2 Finanţarea se asigură potrivit prevederilor art. 51 lit. d) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, şi în baza unei convenţii încheiate între A.V.A.S. şi societatea comercială aflată în curs de lichidare voluntară. Articolul 3 Sumele totale avansate de A.V.A.S. în vederea susţinerii cheltuielilor pentru asigurarea pazei vor fi recuperate în urma finalizării procesului de lichidare voluntară. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.