DECIZIE nr. 976 din 8 iulie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1898 şi art. 1899 alin. 2 din Codul civil Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 28 iulie 2010 Augustin Zegrean - preşedinte Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Mircea Ştefan Minea - judecător Iulia Antoanella Motoc - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Simona Ricu - procuror Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1898 şi art. 1899 alin. 2 din Codul civil, excepţie ridicată de Sorin George Creţu şi Ioan Matei în Dosarul nr. 24.369/3/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că prevederile legale criticate nu contravin art. 16 şi 44 din Legea fundamentală, ci, dimpotrivă, consacră buna-credinţă, astfel încât reglementarea dedusă controlului satisface exigenţele impuse de norma constituţională ce vizează asigurarea securităţii circuitului civil şi stabilitatea raporturilor juridice. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 8 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 24.369/3/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1898 şi art. 1899 din Codul civil, excepţie ridicată de Sorin George Creţu şi Ioan Matei într-o cauză civilă având ca obiect recursul declarat împotriva unei decizii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prin prevederile de lege criticate se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi şi dreptul de proprietate privată. În acest sens, arată că dacă un terţ cumpărător achiziţionează un imobil de la un neproprietar, chiar dacă la momentul achiziţionării terţul avea credinţa că persoana care înstrăinează bunul era proprietar, buna-credinţă nu trebuie să îi consolideze dreptul în detrimentul adevăratului proprietar. Acesta ar trebui să poată obţine posesia şi proprietatea bunului propriu, indiferent de buna sau reaua-credinţă a terţului cumpărător, astfel că buna-credinţă nu ar trebui prezumată, creându-se un avantaj terţului cumpărător în dauna adevăratului proprietar. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, reglementarea criticată fiind în concordanţă cu normele constituţionale invocate. Potrivit prevederilor art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum a fost stabilit prin încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie prevederile art. 1898 şi art. 1899 din Codul civil. Însă, din examinarea concluziilor scrise depuse la dosar de autorii excepţiei, în susţinerea acesteia rezultă că în realitate este criticat doar alin. 2 al art. 1899 din Codul civil. Ca atare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate asupra căruia Curtea urmează astfel a se pronunţa îl constituie prevederile art. 1898 şi art. 1899 alin. 2 din Codul civil, care au următorul conţinut: - Art. 1898: "Buna-credinţă este credinţa posesorului că, cel de la care a dobândit imobilul, avea toate însuşirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea. Este destul ca buna-credinţă să fi existat în momentul câştigării imobilului."; - Art. 1899: "Buna-credinţă se presupune totdeauna şi sarcina probei cade asupra celui ce aleagă rea-credinţă." Autorii excepţiei susţin că textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că Decizia nr. 69 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003, a statuat că, "prin consacrarea bunei-credinţe ca o cauză de asanare a nulităţii absolute a actelor de înstrăinare a imobilelor preluate fără titlu valabil, legiuitorul a înţeles ca în conflictul de interese legitime dintre adevăratul proprietar şi subdobânditorul de bună-credinţă al bunului său imobil să fie preferat cel din urmă. Recunoaşterea prevalenţei interesului subdobânditorului de bună-credinţă a fost impusă de raţiuni care vizează asigurarea securităţii circuitului civil şi stabilitatea raporturilor juridice. Din punct de vedere juridic soluţia se fundamentează pe principiul validităţii aparenţei în drept, a cărui esenţă este exprimată prin adagiul «error communis facit jus»". De asemenea, prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că "incidenţa principiului validităţii aparenţei în drept este însă subsecventă întrunirii cumulative a două condiţii privind eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului - eroare care trebuie să fie comună sau unanimă şi, de asemenea, invincibilă - şi a unei condiţii privind buna-credinţă a subdobânditorului, care trebuie să fie perfectă, adică lipsită de orice culpă sau chiar îndoială imputabilă acestuia". Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1898 şi art. 1899 alin. 2 din Codul civil, excepţie ridicată de Sorin George Creţu şi Ioan Matei în Dosarul nr. 24.369/3/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2010. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora ---------