DECIZIE nr. 661 din 29 august 2013 privind autorizarea Societăţii AURORA SOLUTIONS - S.R.L. ca furnizor de programe educaţionale în domeniul asigurărilor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie 2013 În conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale normelor emise în aplicarea acesteia, precum şi cu prevederile Ordinului preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 8/2012 pentru punerea în aplicare a Normelor privind activitatea furnizorilor de programe educaţionale şi atestarea lectorilor în domeniul asigurărilor, în baza Notei Direcţiei autorizare avizare nr. SAR-DAA/B-33.333 din 22 august 2013, aprobată de preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, cu privire la cererea Societăţii AURORA SOLUTIONS - S.R.L. de obţinere a autorizaţiei ca furnizor de programe educaţionale în domeniul asigurărilor, Autoritatea de Supraveghere Financiară decide: Articolul 1 Societatea AURORA SOLUTIONS - S.R.L., cu sediul social în municipiul Bucureşti, str. Nicolae Cerga nr. 4, bl. P4-P5, sc. A, et. 9, ap. 39, sectorul 2, număr de ordine în registrul comerţului nr. J40/6085/13.05.2013, cod unic de înregistrare 31629400, este autorizată ca furnizor de programe educaţionale în domeniul asigurărilor, conform prevederilor Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederilor Ordinului preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 8/2012 pentru punerea în aplicare a Normelor privind activitatea furnizorilor de programe educaţionale şi atestarea lectorilor în domeniul asigurărilor. Articolul 2 Societatea prevăzută la art. 1 are dreptul de a practica activitatea de furnizor de programe educaţionale în domeniul asigurărilor începând cu data înregistrării în Registrul furnizorilor de programe educaţionale în domeniul asigurărilor. Articolul 3 Societatea AURORA SOLUTIONS - S.R.L. are următoarele obligaţii: a) să publice pe website-ul propriu denumirea exactă a programelor educaţionale aprobate, informaţii despre data de începere a cursurilor, tarifele practicate, posibilităţile de negociere a tarifelor, serviciile incluse în tarife şi orice alte informaţii necesare participanţilor la cursuri, precum şi să precizeze cine asigură examinarea pentru absolvirea fiecărui program; ... b) să menţină pe website-ul propriu un registru al absolvenţilor, care să cuprindă toate persoanele care au promovat examenele de absolvire pe care furnizorul le-a organizat în urma desfăşurării cursurilor; ... c) să publice gradul de promovare a cursanţilor, determinat ca raport între numărul anual de persoane care au absolvit examenele într-un an calendaristic, pe de o parte, şi numărul total de cursanţi şcolarizaţi; în determinarea acestui grad vor fi luate în considerare şi persoanele care au promovat examenele de calificare profesională şi de pregătire profesională continuă a intermediarilor în asigurări. ... Articolul 4 Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Dan Radu Ruşanu Bucureşti, 29 august 2013. Nr. 661. -------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.