ORDIN nr. 18 din 27 martie 1990 privind autorizarea operaţiunilor de export şi import Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 52 din 21 aprilie 1990 Ministrul comerţului exterior, în temeiul Decretului nr. 164/1979 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Comerţului Exterior, cu modificările ulterioare, avînd în vedere necesitatea îmbunătăţirii şi simplificarii modului de realizare a operaţiunilor de export şi import, precum şi a sistemului de autorizare a acestora, emite următorul ordin: Articolul 1 Importurile şi exporturile în şi din România se efectuează pe baza autorizaţiilor de import şi, respectiv, de export eliberate de Ministerul Comerţului Exterior. Articolul 2 Autorizaţiile de import şi, respectiv, de export se eliberează la cerere persoanelor juridice şi fizice cu sediul/domiciliul în România, autorizate legal pentru desfăşurarea de activităţi economice şi/sau comerciale. Articolul 3 Cererile de autorizaţii de import şi, respectiv, de export se întocmesc pe formulare tipizate, conform anexelor nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezentul ordin. Cererile de autorizaţii de import şi, respectiv, de export se semnează de împuternicitul persoanei juridice solicitante şi, respectiv, de persoana fizica solicitanta, care răspund de exactitatea datelor înscrise în aceste cereri. Articolul 4 Autorizaţiile de import şi, respectiv, de export se eliberează pe ani calendaristici, valabilitatea lor expirind, de regula, la 31 decembrie al fiecărui an. Pentru cazurile în care, la data expirării autorizaţiei de import, respectiv de export, mărfurile sînt în curs de expediere şi transport, valabilitatea autorizaţiei se prelungeşte automat pînă la 31 ianuarie al anului următor. Autorizaţiile neutilizate în termenul lor de valabilitate se considera anulate. Articolul 5 Autorizaţiile de import şi, respectiv, de export au în vedere:
- a)administrarea unor contingente la import sau export sau pentru aplicarea unor eventuale alte restricţii la import sau export, care nu vor trebui însă sa exercite efecte restrictive în plus faţă de cele cauzate prin instituirea restrictiei; ...
- b)evidenta importurilor şi exporturilor ce urmează a se realiza anual. ... Articolul 6 Ministerul Comerţului Exterior poate introduce restricţii sau interzice importul sau exportul, în scopul echilibrarii balanţei de plati externe sau în scopul asigurării sănătăţii publice, apărării naţionale şi securităţii ţării. În aceste situaţii, Ministerul Comerţului Exterior poate să respingă solicitantului cererea de autorizaţie de import şi, respectiv, de export. Articolul 7 Autorizaţiile de import şi, respectiv, de export se eliberează pe mărfuri sau grupe de mărfuri, expres determinate din punct de vedere cantitativ şi/sau valoric, precum şi pentru instalaţii complexe, lucrări de construcţii - montaj, prestaţii de servicii (activităţi de proiectare, engineering, consulting, asistenţa tehnica), licenţe şi know - how, operaţiuni de lohn, comision şi consignaţie, alte operaţiuni de comerţ exterior. Pentru eliberarea de autorizaţii de import şi, respectiv, de export privind licenţe, know - how şi engineering, cererea se va prezenta cu avizul O.S.I.M. Articolul 8 Direcţiile din Ministerul Comerţului Exterior împuternicite să elibereze autorizaţiile de import şi, respectiv, de export sînt obligate sa analizeze cu celelalte direcţii de resort, să rezolve şi să răspundă la cererile de eliberare a autorizaţiilor de import şi, respectiv, de export prezentate într-o formă adecvată şi completa, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii la Ministerul Comerţului Exterior. Fac excepţie cazurile în care este necesară completarea documentaţiei, în care caz acest termen este de cel mult 5 zile de la data primirii completărilor. Articolul 9 Solicitanţii cărora li s-a respins cererea de eliberare a autorizaţiei de import şi, respectiv, de export vor putea introduce contestaţii motivate, în termen de 15 zile de la primire, atestate prin semnătura de primire sau prin comunicarea poştei. Respingerea autorizaţiilor se va comunică în scris solicitanţilor. Contestaţiile vor fi rezolvate de Ministerul Comerţului Exterior în termen de 15 zile de la depunerea acestora la registratura generală a ministerului sau de la primirea prin posta, atestata prin recipisa poştală. Articolul 10 Cererile de autorizaţii de import şi, respectiv, de export pot fi însoţite de o adresa în care solicitantul poate prezenta unele precizări pe care le considera necesare în susţinerea cererii sale. Depunerea acestora şi, respectiv, ridicarea autorizaţiilor eliberate sau respinse se fac prin registratura de la Ministerul Comerţului Exterior. Cererile de eliberare a autorizaţiilor de import şi, respectiv, de export se depun în dublu exemplar, originalul pe formular tipărit în albastru, iar copia pe formular tipărit în negru. Originalul se restituie solicitantului după aprobare, iar copia se păstrează la direcţia din Ministerul Comerţului Exterior imputernicita sa elibereze autorizaţia de import şi, respectiv, de export. Articolul 11 Centrul de calcul electronic al sistemului de comerţ exterior va organiza în mod corespunzător evidenta cererilor primite şi autorizaţiilor eliberate. Articolul 12 Direcţiile de resort din Ministerul Comerţului Exterior şi Centrul de calcul electronic al sistemului de comerţ exterior sînt însărcinate cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin. Articolul 13 Pe data prezentului ordin se abrogă Ordinul MCECEI nr. 34/25.03.80, precum şi orice alte dispoziţii contrare. Ministrul comerţului exterior Alexandru Mărgăritescu Bucureşti, 27 martie 1990 Nr. 18. Anexa 1 ┌───────────────────┬──┬───────────────┬─────────────────────────────────────┬─┐ │ Importator │ 4│ │ Nr. şi data înregistrare importator │5│ │ └──┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─│ └─┤ │ │ REGISTRATURA M.C.E. │ ├────────────────────────────────────┬─┤ ┌──┐ │ │ Adresa sediului importatorului │6│ Nr. cerere │12│ │ │ └─┤ din data └──┴┬┴─┼─┴─┴─┴─┴─┴─│ │ │ │13│ │ │ │ └──┴─┴─┴─┴─┴─┴─│ ├──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │ Nr. autorizaţiei│ 7│ │ │16│ │ │ de funcţionare ├──┼─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─│ Ţara vînzătoare: ├──┼─┴─┴─│ │ │ 8│ │ │17│ │ │ Data eliberării ├──┼─┴─┴─┴─┴─┴─┴ │ Ţara de origine: ├──┼─┴─┴─│ │ │ 9│ │ │18│ │ │ Valabilitatea └──┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴ │ Ţara de plată: └──┴─┴─┴─│ │ │ │ │ │ Relaţia: │19│ Valuta: │20│ │ │Nr. cont în │10│ │ └──┴─┴ └──┴─┴─┴─│ │valută la B.R.C.E.└──┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴├────────────────────────────┬──┬───────┤ │ │Condiţii de plată şi │21│ │ │ │credit └──┴─┴─┴─┴─│ ├──────────────────────────────────────┤ │ │Solicităm valabilitatea autorizaţiei │ │ │pînă la data de: ┌──┐ │ │ │ │11│ │ │ │ └──┴─┴─┴─┴─┴─┴─│ │ │ │ │ ├──────────┬───────────────────────────┼────────────────────────────────────┬──┤ │Cod marfă │ Denumirea mărfii sau │ Condiţia de livrare: │22│ │ │ operaţiunii │ U.M. ┌──┐ └──┤ │ │ │ │23│ │ │ ┌──┤ ┌──┤ └──┴─┴─┴──│ │ │14│ │15│ EŞALONARE LIVRĂRI │ ├───────┴──┼────────────────────────┴──┼─────┬────────┬───────┬────────────────┤ │ │ │ │ │ │ Valoarea │ │ │ │ │ │ ├────────┬───────┤ │ │ │Secv.│ Peri- │Canti- │ în │ în │ │ │ │ │ oada │tatea │ valută │ Rbl. │ │ │ │ │ │ │ contr. │ /$ │ │ │ ├─────┼────────┼───────┼────────┼───────┤ │ │ │ 24 │an 19...│ │ │ │ │ │ ├─────┼────────┼───────┼────────┼───────┤ │ │ │ 25 │ tr. I │ │ │ │ │ │ ├─────┼────────┼───────┼────────┼───────┤ │ │ │ 26 │ tr. II │ │ │ │ │ │ ├─────┼────────┼───────┼────────┼───────┤ │ │ │ 27 │ tr. III│ │ │ │ │ │ ├─────┼────────┼───────┼────────┼───────┤ │ │ │ 28 │ tr. IV │ │ │ │ ├──────────┴───────────────────────────┼─────┴────────┴───────┴────────┴───────┤ │Alte menţiuni ale solicitantului: │ Certificăm exactitatea datelor în- │ │ │ scrise în prezenta cerere şi vă rugăm │ │ │ să autorizaţi importul. │ │ │ │ │ │ │ │ │ Solicitantul, │ │ ┌──┤ (Semnătura şi ştampila) │ │ │29│ │ ├───────────────────────────────────┴──┴───────────────────────────────────────┤ │ MINISTERUL COMERŢULUI EXTERIOR │ │ Direcţia ___________________________ └─┴─┴─│ │ │ │ AUTORIZAŢIA DE IMPORT │ │ │ │Nr. │1│I// din data │2│ Valabilă pînă la │3│ │ │ └─┴───┴─┴─┴─┴─┴─┘ └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘ └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─│ │ Se autorizează efectuarea importului conform prezentei cereri şi cu │ │ următoarele precizări: │ │ │ │ │ │ DIRECTOR, CONSILIER, │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Anexa 2 ┌───────────────────┬──┬───────────────┬─────────────────────────────────────┬─┐ │ Exportator │ 4│ │ Nr. şi data înregistrare exportator │5│ │ └──┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─│ └─┤ │ │ REGISTRATURA M.C.E. │ ├────────────────────────────────────┬─┤ ┌──┐ │ │ Adresa sediului exportatorului │6│ Nr. cerere │12│ │ │ └─┤ din data └──┴┬┴─┼─┴─┴─┴─┴─┴─│ │ │ │13│ │ │ │ └──┴─┴─┴─┴─┴─┴─│ ├──────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┬──┤ │ Nr. autorizaţiei│ 7│ │ │16│ │ │ de funcţionare ├──┼─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─│ Ţara cumpărătoare: ├──┼─┴─┴─│ │ │ 8│ │ │17│ │ │ Data eliberării ├──┼─┴─┴─┴─┴─┴─┴ │ Ţara de destinaţie: ├──┼─┴─┴─│ │ │ 9│ │ │18│ │ │ Valabilitatea └──┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴ │ Ţara de plată: └──┴─┴─┴─│ │ │ │ │ │ Relaţia: │19│ Valuta: │20│ │ │Nr. cont în │10│ │ └──┴─┴ └──┴─┴─┴─│ │valută la B.R.C.E.└──┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴├────────────────────────────┬──┬───────┤ │ │Condiţii de plată şi │21│ │ │ │credit └──┴─┴─┴─┴─│ ├──────────────────────────────────────┤ │ │Solicităm valabilitatea autorizaţiei │ │ │pînă la data de: ┌──┐ │ │ │ │11│ │ │ │ └──┴─┴─┴─┴─┴─┴─│ │ │ │ │ ├──────────┬───────────────────────────┼────────────────────────────────────┬──┤ │Cod marfă │ Denumirea mărfii sau │ Condiţia de livrare: │22│ │ │ operaţiunii │ U.M. ┌──┐ └──┤ │ │ │ │23│ │ │ ┌──┤ ┌──┤ └──┴─┴─┴──│ │ │14│ │15│ EŞALONARE LIVRĂRI │ ├───────┴──┼────────────────────────┴──┼─────┬────────┬───────┬────────────────┤ │ │ │ │ │ │ Valoarea │ │ │ │ │ │ ├────────┬───────┤ │ │ │Secv.│ Peri- │Canti- │ în │ în │ │ │ │ │ oada │tatea │ valută │ Rbl. │ │ │ │ │ │ │ contr. │ /$ │ │ │ ├─────┼────────┼───────┼────────┼───────┤ │ │ │ 24 │an 19...│ │ │ │ │ │ ├─────┼────────┼───────┼────────┼───────┤ │ │ │ 25 │ tr. I │ │ │ │ │ │ ├─────┼────────┼───────┼────────┼───────┤ │ │ │ 26 │ tr. II │ │ │ │ │ │ ├─────┼────────┼───────┼────────┼───────┤ │ │ │ 27 │ tr. III│ │ │ │ │ │ ├─────┼────────┼───────┼────────┼───────┤ │ │ │ 28 │ tr. IV │ │ │ │ ├──────────┴───────────────────────────┼─────┴────────┴───────┴────────┴───────┤ │Alte menţiuni ale solicitantului: │ Certificăm exactitatea datelor în- │ │ │ scrise în prezenta cerere şi vă rugăm │ │ │ să autorizaţi exportul. │ │ │ │ │ │ │ │ │ Solicitantul, │ │ ┌──┤ (Semnătura şi ştampila) │ │ │29│ │ ├───────────────────────────────────┴──┴───────────────────────────────────────┤ │ MINISTERUL COMERŢULUI EXTERIOR │ │ Direcţia ___________________________ └─┴─┴─│ │ │ │ AUTORIZAŢIA DE EXPORT │ │ │ │Nr. │1│E// din data │2│ Valabilă pînă la │3│ │ │ └─┴───┴─┴─┴─┴─┴─┘ └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘ └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─│ │ Se autorizează efectuarea exportului conform prezentei cereri şi cu │ │ următoarele precizări: │ │ │ │ │ │ │ │ DIRECTOR, CONSILIER, │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ PRECIZĂRI privind modul de completare a cererilor de autorizaţii de export şi import de către solicitanţi Rubricile din cererile de autorizaţii se vor completa în clar şi/sau codificat conform sistemului informaţional şi anume: LISTA codurilor pentru completarea cererilor de autorizaţii de export şi import 1. CODURILE PENTRU ŢĂRI 2. CODURILE PENTRU VALUTE 3. CODURILE UNITĂŢILOR DE MĂSURĂ ---------