HOTĂRÂRE nr. 29 din 7 mai 2015 privind completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere, aprobat prin Hotărârea Consiliului de mediere nr. 5/2007 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 15 mai 2015 În temeiul art. 17 alin.
(2)şi al art. 71 alin.
(1)din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul de mediere adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere, aprobat prin Hotărârea Consiliului de mediere nr. 5/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 27 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează: - La articolul 8, după alineatul 3 se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins: "(3^1) Pentru implementarea Directivei 2013/11/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2013 privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2.006/2004 şi a Directivei 2009/22/CE (Directiva privind SAL în materie de consum) şi a Regulamentului (UE) nr. 524/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 mai 2013 privind soluţionarea online a litigiilor în materie de consum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2.006/2004 şi a Directivei 2009/22/CE (Regulamentul privind SOL în materie de consum), Consiliul de mediere înfiinţează Departamentul SAL-SOL în cadrul căruia va funcţiona un grup de lucru pentru transpunerea acestora şi înfiinţează Registrul Entităţilor SAL-SOL." Preşedintele Consiliului de mediere, Mugur Bogdan Mitroi Bucureşti, 7 mai 2015. Nr. 29. -----