DECIZIE nr. 856 din 9 octombrie 2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin.
(4)din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 760 din 9 noiembrie 2007 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Ion Tiucă - procuror Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin.
(4)din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Consiliul Local al Municipiului Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 2.392/101/2006 (număr în format vechi 8.221/2006) al Tribunalului Mehedinţi Secţia comercială şi de contencios administrativ. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, doamna Ana Neamţu, consilier juridic cu delegaţie la dosar. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia pentru motivele expuse în notele scrise depuse la dosarul cauzei. Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că textul de lege criticat nu încalcă niciuna dintre prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 10 aprilie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 2.392/101/2006 (număr în format vechi 8.221/2006), Tribunalul Mehedinţi - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin.
(4)din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Consiliul Local al Municipiului Drobeta-Turnu Severin într-o cauză având ca obiect o acţiune în contencios administrativ. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale întrucât se îngrădeşte accesul liber la justiţie, precum şi egalitatea în drepturi, părţile neavând dreptul la un proces echitabil, având în vedere că hotărârea primei instanţe este definitivă şi irevocabilă, nemaiputând fi atacată. Tribunalul Mehedinţi - Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Precizează că raţiunea edictării textului de lege criticat o reprezintă asigurarea unei funcţionări cât mai eficiente, în folosul colectivităţii, a autorităţilor publice locale deliberative. Potrivit prevederilor art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile de lege criticate instituie un regim derogatoriu de la regimul de drept comun în ce priveşte căile de atac, aflat în concordanţă cu prevederile art. 126 alin.
(2)din Constituţie, potrivit căruia legiuitorul are competenţa de a reglementa procedura de judecată. Caracterul definitiv şi irevocabil al hotărârii pronunţate de instanţă în cazul prevăzut de norma criticată nu limitează accesul liber la justiţie câtă vreme hotărârea consiliului local poate fi atacată în contenciosul administrativ chiar dacă nu se prevede nicio cale de atac împotriva hotărârii pronunţate de către instanţa de judecată. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 9 alin.
(4)din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt constituţionale. Precizează că textul de lege criticat nu conţine în sine nicio dispoziţie expresă care să conducă la aplicarea sa retroactivă. Consideră că, în măsura în care normele supuse controlului de constituţionalitate se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, nu poate fi reţinută nici critica acestora faţă de art. 16 şi 21 din Constituţie. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin.
(4)din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 5 din Legea nr. 249/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 27 iunie 2006. Textul de lege criticat are următorul conţinut: Art. 9 alin.
(4)- "
(4)În cazurile prevăzute la alin.
(2)lit. c)-e) şi h^1), hotărârea consiliului poate fi atacată de consilier, la instanţa de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Instanţa se va pronunţa în termen de cel mult 30 de zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanţe este definitivă şi irevocabilă." În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziţii din Legea fundamentală: art. 15 - "Universalitatea", art. 16 - "Egalitatea în drepturi" şi art. 21 - "Accesul liber la justiţie". Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea observă că autorul acesteia îşi îndreaptă critica de neconstituţionalitate împotriva caracterului definitiv şi irevocabil al hotărârii pronunţate de instanţa de contencios administrativ care soluţionează cererea de anulare a hotărârii prin care consiliul local a constatat încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, a calităţii de consilier în cazurile prevăzute la art. 9 alin.
(2)lit. c)-e) şi h^1) din Legea nr. 393/2004. Curtea nu poate reţine criticile referitoare la încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii, prevederile ce formează obiect al excepţiei de neconstituţionalitate fiind aplicabile situaţiilor juridice ivite ulterior intrării în vigoare a legii din care fac parte, neexistând în conţinutul lor niciun element care să determine aplicarea retroactivă a acestora. Nici critica referitoare la nesocotirea prevederilor art. 16 din Constituţie nu este întemeiată, întrucât prevederile art. 9 alin.
(4)din Legea nr. 393/2004 se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără să instituie privilegii ori discriminări între subiecţii aflaţi în aceeaşi situaţie. În fine, Curtea constată că dreptul de acces liber la justiţie, garantat de dispoziţiile art. 21 alin.
(1)din Legea fundamentală, este pe deplin asigurat tuturor celor care au interesul să se prevaleze de procedura judiciară prevăzută de textul de lege criticat, iar lipsa posibilităţii de a introduce o cale de atac împotriva hotărârii instanţei de judecată nu reprezintă o nesocotire a acestui drept. În practica sa, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant că accesul liber la justiţie nu presupune în toate cazurile accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac posibile prevăzute de lege. Aceasta, deoarece, potrivit art. 126 alin.
(2)din Constituţie, competenţa instanţelor de judecată, procedura şi, implicit, căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite în considerarea unor situaţii diferite. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin.
(4)din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Consiliul Local al Municipiului Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 2.392/101/2006 (număr în format vechi 8.221/2006) al Tribunalului Mehedinţi - Secţia comercială şi de contencios administrativ. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 octombrie 2007. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----