← România

HOTĂRÂRE nr. 33 din 29 octombrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 33 din 29 octombrie 2004 privind interpretarea prevederilor art. 20 alin.

(2), coroborate cu cele ale art. 27 alin.
(1)din Legea nr. 43/2003 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.058 din 15 noiembrie 2004 Luând în discuţie cererea adresată de Uniunea Naţională P.S.D. + P.U.R., înregistrată sub nr. 112/C din 27 octombrie 2004, şi întâmpinarea formulată de reprezentanţii Alianţei D.A P.N.L.-P.D. în Biroul Electoral Central, înregistrată sub nr. 128/C din 29 octombrie 2004, în temeiul dispoziţiilor art. 32 alin.
(1)lit. a), precum şi ale prevederilor art. 32 alin.
(7)şi
(8)din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, Biroul Electoral Central hotărăşte: Articolul 1 Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi candidaţii independenţi care participă la alegeri vor imprima obligatoriu, potrivit legii, pe toate afişele şi publicaţiile electorale (broşuri, pliante, programe sau platforme electorale, programe de guvernare), precum şi pe celelalte materiale de propagandă electorală prevăzute, exemplificativ, la art. 6 din Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 17A din 25 octombrie 2004 (cărţi poştale, ilustrate, brichete, chibrituri, calendare, căni, caiete, pixuri, şepci, tricouri, eşarfe, fulare şi alte obiecte asemănătoare) denumirea partidului, alianţei politice, alianţei electorale, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sau, după caz, numele şi prenumele candidatului independent care le-a editat, în sensul că le-a conceput şi, eventual, le-a confecţionat ori le-a comandat. Articolul 2 În cazul tipăriturilor (afişe, pliante, cărţi poştale, ilustrate, platforme-program, programe electorale, programe de guvernare şi altele asemenea), pe lângă denumirea partidului, alianţei politice, alianţei electorale, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sau a numelui şi prenumelui candidatului independent, va fi imprimată şi denumirea agentului economic care le-a tipărit. Articolul 3 În cazul afişelor electorale, prevăzute de art. 71 din Legea nr. 373/2004, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi candidaţii independenţi care participă la alegeri au obligaţia legală: - să imprime denumirea partidului politic, alianţei politice, alianţei electorale, organizaţiei aparţinând minorităţilor naţionale sau, după caz, numele şi prenumele candidatului independent; - să imprime denumirea agentului economic care a tipărit respectivele afişe; - să declare Curţii de Conturi (camerelor de conturi) numărul total al afişelor tipărite. Articolul 4 La aplicarea art. 27 alin.
(1)lit. g) din Legea nr. 43/2003 se vor avea în vedere interpretările date noţiunilor de "tipărituri" şi "afişe electorale". Articolul 5 Dispoziţiile prezentei hotărâri sunt obligatorii, în conformitate cu prevederile art. 32 alin.
(7)din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Preşedintele Biroului Electoral Central, judecător Emil Gherguţ Locţiitor preşedinte, judecător Victor Paşca Cameniţă Bucureşti, 29 octombrie 2004. Nr. 33. ______________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.