ORDIN nr. 5.929 din 2 octombrie 2012 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa Reformată "Între Lacuri" din municipiul Cluj-Napoca Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 17 octombrie 2012 Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare, luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar, luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 11 din 13 septembrie 2012 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular evaluată în perioada 7-8 iunie 2012, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin. Articolul 1 Se acordă acreditarea pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa Reformată "Între Lacuri", cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, Str. Mureşului nr. 27, judeţul Cluj, pentru nivelul de învăţământ "preşcolar", limba de predare "maghiară", program "normal". Articolul 2 Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa Reformată "Între Lacuri" din municipiul Cluj-Napoca, acreditată potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat şi de interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ, şi beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege, începând cu anul şcolar 2012-2013. Articolul 3
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.