STRATEGIA DE PRIVATIZARE din 8 octombrie 2008 a Societăţii Naţionale "Îmbunătăţiri Funciare" - S.A. Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 769 din 17 noiembrie 2008 Articolul 1 Vânzarea integrală a pachetului de acţiuni deţinut de statul român prin Agenţia Domeniilor Statului la Societatea Naţională "Îmbunătăţiri Funciare" - S.A. se va face prin metoda licitaţiei publice cu strigare. Articolul 2 Contractul de vânzare/cumpărare de acţiuni se va semna în termen de 10 zile lucrătoare de la data adjudecării vânzării, iar preţul va fi achitat integral în termen de 15 zile lucrătoare de la data semnării contractului de vânzare/cumpărare de acţiuni. La expirarea termenului de 15 zile lucrătoare, cumpărătorul datorează penalităţi de întârziere la nivelul creanţelor bugetare, calculate la valoarea sumei datorate, pe o perioadă de maximum 15 zile lucrătoare. Vânzătorul va rezoluţiona contractul de plin drept, fără a mai fi necesară notificarea sau intervenţia instanţelor judecătoreşti, dacă la împlinirea termenului de plată scadent plus 15 zile lucrătoare cu penalităţi cumpărătorul nu achită integral suma stabilită ca preţ. Articolul 3 Anunţul de vânzare va fi publicat în presa internă şi internaţională, precum şi în Jurnalul Oficial al Comisiei Europene. Articolul 4 Procesul de privatizare se va demara doar cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007. -----------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.