← România

HOTĂRÂRE nr. 1.398 din 29 decembrie 2000

HOTĂRÂRE nr. 1.398 din 29 decembrie 2000 privind unele măsuri referitoare la transferul competentelor în domeniul protecţiei civile de la Ministerul Apărării Naţionale la Ministerul de Interne Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1 din 5 ianuarie 2001 În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, ale art. II alin.

(1)şi
(2)din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 179/2000 privind trecerea unităţilor militare de protecţie civilă de la Ministerul Apărării Naţionale la Ministerul de Interne, precum şi modificarea şi completarea Legii protecţiei civile nr. 106/1996, a Ordonanţei Guvernului nr. 47/1994 privind apărarea împotriva dezastrelor şi a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 14/2000 privind înfiinţarea formatiunilor de protecţie civilă pentru intervenţie de urgenta în caz de dezastre, ale art. 12 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, ale art. 40 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţionala, ordine publică şi siguranţa naţionala, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, precum şi ale art. 8 din Legea nr. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1
(1)Prin trecerea Comandamentului Protecţiei Civile, împreună cu unităţile şi subunitatile militare subordonate, de la Ministerul Apărării Naţionale, efectivele Ministerului de Interne, prevăzute în timp de pace, se suplimenteaza cu 2.005 posturi de ofiţeri, maiştri militari, subofiteri, militari în termen şi personal contractual. ...
(2)Structura posturilor care se transfera şi situaţia încadrării acestora cu personal sunt prevăzute în anexa nr. 1. ... Articolul 2 Ministerul Apărării Naţionale transfera la Ministerul de Interne posturile pentru mobilizarea unităţilor militare de protecţie civilă, prevăzute în anexa nr. 2, împreună cu efectivele de rezervişti incluse în planul de mobilizare. Articolul 3 Imobilele şi terenurile aferente, proprietate publică a statului, identificate potrivit anexei nr. 3, aflate în folosinţă unităţilor şi subunitatilor militare de protecţie civilă, se transmit fără plata din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului de Interne. Articolul 4 Imobilele cu destinaţia de locuinţe de serviciu, proprietate publică a statului, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, ocupate prin repartiţie de personalul unităţilor militare de protecţie civilă care se transfera, identificate potrivit anexei nr. 4, se transmit fără plata în administrarea Ministerului de Interne, pastrandu-şi destinaţia actuala. Articolul 5 Autorităţile administraţiei publice vor asigura în continuare serviciile necesare în vederea desfăşurării activităţilor de pregătire şi intervenţie de protecţie civilă, precum şi cheltuielile de întreţinere şi dotare, conform legislaţiei în vigoare. Articolul 6
(1)Pentru îndeplinirea atribuţiilor privind asigurarea legăturilor operative şi a contactului permanent cu organismele specializate ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), ale Uniunii Europei Occidentale (UEO) şi ale Uniunii Europene (UE) în domeniul planificarii urgentelor civile şi al managementului dezastrelor, Ministerul de Interne va detasa un ofiţer în Misiunea Permanenta a României la NATO şi UEO de la Bruxelles. ...
(2)Perioada detaşării, statutul şi mandatul de misiune ale ofiţerului menţionat la alin.
(1)se stabilesc prin ordin comun al ministrului de interne şi al ministrului afacerilor externe. ...
(3)Cheltuielile ocazionate de asigurarea prezentei la post a ofiţerului şi de deplasarile în legătură cu aceasta se suporta din bugetul alocat Ministerului de Interne, în conformitate cu prevederile legii. ... Articolul 7
(1)Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2001. ...
(2)Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre şi se comunică numai instituţiilor interesate. ... PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- Ministru de interne, Ioan Rus Ministrul apărării naţionale, Ioan Mircea Pascu Ministrul administraţiei publice, Octav Cozmanca Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.