DECIZIE nr. 178 din 8 mai 2003 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 361 din 27 mai 2003 Costica Bulai - preşedinte Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Şerban Viorel Stanoiu - judecător Lucian Stangu - judecător Ioan Vida - judecător Florentina Balta - procuror Doina Suliman - magistrat-asistent şef Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Alcadibo Trading" - S.A. din Pitesti în Dosarul nr. 8.977/2002 al Judecătoriei Pitesti. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public, considerând ca textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Prin Încheierea din 21 august 2002, pronunţată în Dosarul nr. 8.977/2002, Judecătoria Pitesti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de petenta Societatea Comercială "Alcadibo Trading" - S.A. din Pitesti într-o cauza ce are ca obiect soluţionarea cererii de suspendare a executării silite formulate în contradictoriu cu intimatul Constantin Istratescu. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, fără a indica vreun text constituţional, ca dispoziţiile legale criticate "creează discriminare pe criterii de avere şi, de asemenea, în cazul admiterii cererii ar exista un debit nejustificat al contestatoarei." Instanţa de judecată apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu instituie "discriminări de avere". Potrivit prevederilor art. 24 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, iar în conformitate cu art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Avocatul Poporului, invocand jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi instituţiei Avocatul Poporului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, dispoziţii care au următorul cuprins: "Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competenţa poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţa, în afară de cazul în care legea dispune altfel." În sumară motivare a excepţiei, autorul acesteia, fără a indica textul constituţional infrant, arata doar ca aceste dispoziţii legale creează discriminare pe criterii de avere, iar în cazul admiterii cererii poate exista un debit nejustificat al contestatoarei. Examinând excepţia, Curtea constata ca art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă a mai fost supus controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 150 din 9 mai 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iulie 2002, Curtea Constituţională a constatat ca textul de lege criticat nu instituie diferenţe de tratament juridic sau privilegii ori discriminări. De asemenea, prin prevederea cauţiunii nu este încălcat principiul ocrotirii egale a proprietăţii private, indiferent de titular, întrucât textul de lege este aplicabil tuturor titularilor dreptului de proprietate privată, fără distincţie. Tot cu acel prilej, Curtea a mai reţinut ca procedura executării silite, inclusiv contestaţia la executare reglementată de "Cartea V - Despre executarea silită", face parte din Codul de procedură civilă - art. 371^1-580. Or, potrivit art. 125 alin.
(3)din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege. Rămâne deci la latitudinea autorităţii legiuitoare sa stabilească competenţa instanţei de a fixa cuantumul cauţiunii cerute pentru suspendarea executării silite, în funcţie de specificul fiecărei cauze. Întrucât în cauza de faţa nu au fost aduse elemente noi, de natura sa determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cat şi soluţia anterioară îşi păstrează valabilitatea. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.
(1)lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA, În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Alcadibo Trading" - S.A. din Pitesti în Dosarul nr. 8.977/2002 al Judecătoriei Pitesti. Definitivă şi obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 mai 2003. PREŞEDINTE, prof. univ. dr. COSTICA BULAI Magistrat-asistent şef, Doina Suliman ───────────────