ACORD din 23 februarie 2006 sub formă de schimb de scrisori între România şi Comunitatea Europeană privind acordarea reciprocă de concesii comerciale preferenţiale în domeniul vinurilor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 956 din 28 noiembrie 2006 A. Scrisoare din partea Comunităţii Europene Domnule, Am onoarea să mă refer la Acordul din data de 22 martie 2001 sub formă de schimb de scrisori între România şi Comunitatea Europeană privind acordarea reciprocă de contingente tarifare pentru anumite vinuri şi băuturi spirtoase, care amendează Acordul din data de 26 noiembrie 1993, precum şi la negocierile finalizate în cursul anului 2004 între România şi Comunitatea Europeană, vizând concesiile comerciale în domeniul vinurilor. Prin prezenta scrisoare confirmăm că, urmare a rezultatelor negocierilor şi ţinând cont de procedura de adoptare şi intrare în vigoare a Protocolului adiţional, anexă la Acordul european în domeniul vinurilor şi băuturilor spirtoase, precum şi în vederea implementării rezultatelor negocierilor vizând noile concesii bilaterale pentru anumite vinuri, România şi Comunitatea Europeană au convenit asupra celor ce urmează, înlocuind concesiile în domeniul vinurilor prevăzute în schimbul de scrisori din anul 2001:
- Importul în România al următoarelor produse originare din Comunitate va face obiectul concesiilor de mai jos:
- Importul în Comunitate al următoarelor produse originare din România va face obiectul concesiilor de mai jos:
- Regulile de origine aplicate în cadrul prezentului acord sunt cele stabilite prin Protocolul 4, anexă la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele ei membre, pe de altă parte.
- În scopul aplicării prezentului acord, vinul este definit în conformitate cu prevederile pct. 10 din anexa I la Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.493/1999 cu privire la organizarea comună de piaţă în domeniul vinului şi trebuie produs conform regulilor ce guvernează practicile şi procesele oenologice la care fac referire titlul V din anexele IV şi V la regulamentul menţionat, precum şi Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1.622/2000 care stabileşte regulile detaliate pentru implementarea Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.493/1999 privind organizarea comună a pieţei vinului şi instituie un cod comunitar al practicilor şi proceselor oenologice.
- Importurile de vinuri care fac obiectul concesiilor prevăzute în prezentul acord vor fi supuse prezentării unui certificat emis de o instituţie recunoscută reciproc, înscrisă pe lista elaborată în comun, care să ateste că vinurile în cauză îndeplinesc cerinţele prevăzute la pct.
- Părţile contractante se vor asigura că preferinţele tarifare acordate reciproc nu sunt afectate de alte măsuri.
- La cererea oricărei părţi vor avea loc consultări vizând orice aspect referitor la modul de funcţionare a prezentului acord.
- Prezentul acord se aplică, pe de o parte, pe teritoriul României şi, pe de altă parte, pe teritoriile în care se aplică Tratatul de constituire a Comunităţii Europene, cu respectarea condiţiilor prevăzute în tratatul respectiv.
- Prezentul acord va fi aprobat de părţile contractante în conformitate cu procedurile lor interne specifice. Prezentul acord va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2005, pentru partea comunitară; pentru România, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare datei la care România a notificat Comunităţii îndeplinirea procedurilor interne de aprobare. Acest acord va expira la data intrării în vigoare a Protocolului adiţional, anexă la Acordul european în domeniul vinurilor şi băuturilor spirtoase. V-aş fi recunoscător dacă aţi binevoi să confirmaţi acordul Guvernului dumneavoastră cu privire la conţinutul prezentei scrisori. Vă rog să primiţi, domnule, asigurarea înaltei mele consideraţiuni. Adoptat la Bruxelles la 23 februarie
- Pentru Comunitatea Europeană, Gregor Woschnagg, ambasador Anexa Anexa face parte integrantă din Acord şi reprezintă detalierea, pe linii tarifare la 10 cifre, conform TARIC, a poziţiilor tarifare pentru care se acordă concesiile prevăzute de Acord şi care sunt menţionate în textul acestuia. B. Scrisoare din partea României Domnule, Am onoarea să confirm primirea scrisorii dumneavoastră de astăzi, cu următorul conţinut: "Am onoarea să mă refer la Acordul din data de 22 martie 2001 sub formă de schimb de scrisori între România şi Comunitatea Europeană privind acordarea reciprocă de contingente tarifare pentru anumite vinuri şi băuturi spirtoase, care amendează Acordul din data de 26 noiembrie 1993, precum şi la negocierile finalizate în cursul anului 2004 între România şi Comunitatea Europeană, vizând concesiile comerciale în domeniul vinurilor. Prin prezenta scrisoare confirmăm că, urmare a rezultatelor negocierilor şi ţinând cont de procedura de adoptare şi intrare în vigoare a Protocolului adiţional, anexă la Acordul european în domeniul vinurilor şi băuturilor spirtoase, precum şi de necesitatea implementării rezultatelor negocierilor vizând noile concesii bilaterale pentru anumite vinuri, România şi Comunitatea Europeană au convenit asupra celor ce urmează, înlocuind concesiile în domeniul vinurilor prevăzute în schimbul de scrisori din anul 2001:
- Importul în România al următoarelor produse originare din Comunitate va face obiectul concesiilor de mai jos:
- Importul în Comunitate al următoarelor produse originare din România va face obiectul concesiilor de mai jos:
- Regulile de origine aplicate în cadrul prezentului acord sunt cele stabilite prin Protocolul 4, anexă la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele ei membre, pe de altă parte.
- În scopul aplicării prezentului acord, vinul este definit în conformitate cu prevederile pct. 10 din anexa I la Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.493/1999 cu privire la organizarea comună de piaţă în domeniul vinului şi trebuie produs conform regulilor ce guvernează practicile şi procesele oenologice la care fac referire titlul V din anexele IV şi V la regulamentul menţionat, precum şi Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1.622/2000 care stabileşte regulile detaliate pentru implementarea Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.493/1999 privind organizarea comună a pieţei vinului şi instituie un cod comunitar al practicilor şi proceselor oenologice.
- Importurile de vinuri care fac obiectul concesiilor prevăzute în prezentul acord vor fi supuse prezentării unui certificat emis de o instituţie recunoscută reciproc, înscrisă pe lista elaborată în comun, care să ateste că vinurile în cauză îndeplinesc cerinţele prevăzute la pct.
- Părţile contractante se vor asigura că preferinţele tarifare acordate reciproc nu sunt afectate de alte măsuri.
- La cererea oricărei părţi vor avea loc consultări vizând orice aspect referitor la modul de funcţionare a prezentului acord.
- Prezentul acord se aplică, pe de o parte, pe teritoriul României şi, pe de altă parte, pe teritoriile în care se aplică Tratatul de constituire a Comunităţii Europene, cu respectarea condiţiilor prevăzute în tratatul respectiv.
- Prezentul acord va fi aprobat de părţile contractante în conformitate cu procedurile lor interne specifice. Prezentul acord va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2005, pentru partea comunitară; pentru România, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare datei la care România a notificat Comunităţii îndeplinirea procedurilor interne de aprobare. Acest acord va expira la data intrării în vigoare a Protocolului adiţional, anexă la Acordul european în domeniul vinurilor şi băuturilor spirtoase. V-aş fi recunoscător dacă aţi binevoi să confirmaţi acordul Guvernului dumneavoastră cu privire la conţinutul prezentei scrisori." Am onoarea să confirm acordul Guvernului nostru cu privire la conţinutul scrisorii dumneavoastră. Vă rog să primiţi, domnule, asigurarea înaltei mele consideraţiuni. Adoptat la Bruxelles la 23 februarie
- În numele Guvernului României, Lazăr Comănescu, ambasador, şeful Uniunii Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană --------