ORDIN nr. 2.242 din 12 mai 2010 privind clasarea în Lista monumentelor istorice, grupa "B", a imobilului "Casa Neniţescu", din Str. Şcoalei nr. 8, sectorul 2, Bucureşti Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 432 din 28 iunie 2010 Ţinând seama de Avizul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice nr. 149/E din 29 aprilie 2009, în conformitate cu dispoziţiile Ordinului ministrului culturii şi cultelor nr. 2.260/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 13 alin.
(1)pct. 2 lit. e) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 11 alin.
(4)din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, cu modificările ulterioare, ministrul culturii şi patrimoniului naţional emite prezentul ordin. Articolul 1 Imobilul "Casa Neniţescu", din Str. Şcoalei nr. 8, sectorul 2, Bucureşti, se clasează ca monument istoric, grupa "B", cod în Lista monumentelor istorice B-II-m-B-
- Articolul 2 Direcţia patrimoniu cultural comunică prezentul ordin Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a Municipiului Bucureşti pentru ducere la îndeplinire. Articolul 3 Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a Municipiului Bucureşti va îndeplini procedurile de comunicare în termen de cel mult 30 de zile de la data publicării prezentului ordin. Articolul 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul culturii şi patrimoniului naţional, Kelemen Hunor Bucureşti, 12 mai
- Nr. 2.
- --------------