← România

HOTĂRÂRE nr. 179 din 10 martie 2020

HOTĂRÂRE nr. 179 din 10 martie 2020 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național "Varianta de ocolire Bacău" Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 17 martie 2020 Având în vedere dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.638/2004 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiții „Varianta ocolitoare a orașului Bacău, pe DN 2 - etapa I“, „Varianta ocolitoare a orașului Brașov, pe DN 1“, „Varianta ocolitoare a orașului Mediaș, pe DN 14“, „Varianta ocolitoare a orașului Reghin, pe DN 16 și DN 15“ și „Varianta ocolitoare a orașului Târgu Mureș, pe DN 13 și DN 15“, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 5 alin.

(1)din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes național „Varianta de ocolire Bacău“, prevăzut în anexa nr. 1*) la prezenta hotărâre, conform variantei finale a proiectului tehnic.*) Anexa nr. 1 se comunică persoanelor fizice și juridice interesate, la solicitarea acestora, de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., care este depozitarul acesteia, imposibilitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hărții topografice/planului de amplasament fiind determinată de impedimente de natură tehnico-redacțională. Articolul 2
(1)Se aprobă declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, prevăzut la art. 1, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Varianta de ocolire Bacău“, aflate pe raza localităților Hemeiuș, Itești, Letea Veche, Luizi-Călugăra, Nicolae Bălcescu, Sărata și Săucești din județul Bacău, expropriator fiind statul român reprezentat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.
(2)Se aprobă lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii, situate pe raza localităților Hemeiuș, Itești, Letea Veche, Luizi-Călugăra, Nicolae Bălcescu, Sărata și Săucești din județul Bacău, proprietarii sau deținătorii acestora, așa cum rezultă din evidența unităților administrativ-teritoriale, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor, prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre. Articolul 3
(1)Sumele individuale estimate de expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, prevăzut la art. 1, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Varianta ocolitoare Bacău“, situate pe raza localităților Hemeiuș, Itești, Letea Veche, Luizi-Călugăra, Nicolae Bălcescu, Sărata și Săucești din județul Bacău, sunt în cuantum total de 760 mii lei și se alocă de bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, la capitolul 84.01 „Transporturi“, titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“.
(2)Sumele individuale prevăzute la alin.
(1)se virează de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., la dispoziția proprietarilor de imobile proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, prevăzut la art. 1, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național, în vederea efectuării plății despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii. Articolul 4 Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, prevăzut la art. 1, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum și de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri. Articolul 5 Planul de amplasament suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes național, prevăzut la art. 1, se aduce la cunoștință publică și prin afișarea la sediile consiliilor locale implicate și, respectiv, prin afișare pe pagina proprie de internet a expropriatorului, în condițiile legii. Articolul 6 Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: Ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, Lucian Nicolae Bode Ministrul finanțelor publice, Vasile-Florin Cîțu București, 10 martie 2020. Nr. 179. Anexa nr. 2 LISTAcuprinzând proprietarii sau deținătorii de imobile proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar,care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Varianta de ocolire Bacău“,aflate pe raza localităților Hemeiuș, Itești, Letea Veche, Luizi-Călugăra, Nicolae Bălcescu, Sărata și Săucești din județul Bacău,precum și sumele individuale aferente despăgubirilor -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.