HOTĂRÂRE nr. 622 din 30 iunie 2010 pentru modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice - A.N.R.S.C., aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 671/2007 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 13 iulie 2010 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul I Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice - A.N.R.S.C., aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 671/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 5 iulie 2007, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 1, alineatul
(2)va avea următorul cuprins: "
(2)A.N.R.S.C. are sediul central în municipiul Bucureşti, str. Stavropoleus nr. 6, sectorul 3." 2. La articolul 12, teza I a alineatului
(2)şi alineatul
(3)vor avea următorul cuprins: "
(2)Numărul maxim de posturi în aparatul central al A.N.R.S.C. şi în agenţiile teritoriale este de 100, exclusiv preşedintele şi vicepreşedintele. ..................................................................
(3)În structura A.N.R.S.C. se organizează şi funcţionează 7 agenţii teritoriale, fără personalitate juridică, câte una pentru regiunile de dezvoltare nr. 1-7, astfel cum acestea sunt stabilite prin Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările şi completările ulterioare." ... 3. Articolul 18 va avea următorul cuprins: "Art. 18. - Direcţiile, serviciile şi birourile din cadrul A.N.R.S.C. asigură îndeplinirea atribuţiilor ce le revin în următoarele domenii de activitate:
- a)Serviciul juridic şi metodologie asigură activitatea de asistenţă şi reprezentare juridică, coordonează activitatea de avizare/elaborare a proiectelor de acte normative la nivelul A.N.R.S.C., gestionează, prin mijloace specifice, imaginea publică a A.N.R.S.C. şi asigură gestionarea petiţiilor, în condiţiile legii; ...
- b)Serviciul financiar, contabilitate, administrativ gestionează elementele de activ şi pasiv ale patrimoniului autorităţii, întocmeşte documentaţia de urmărire a debitorilor rezultaţi din neachitarea creanţelor A.N.R.S.C., asigură exercitarea controlului financiar preventiv privind execuţia bugetului A.N.R.S.C. şi organizează procedurile de achiziţii publice pentru bunuri, servicii şi lucrări conform legislaţiei privind achiziţiile publice; ...
- c)Auditul intern realizează auditarea activităţilor desfăşurate de întreg aparatul A.N.R.S.C., în vederea gestionării în mod corespunzător a patrimoniului A.N.R.S.C.; ...
- d)Biroul resurse umane gestionează politica de resurse umane, care are la bază un pachet de măsuri menit să asigure necesarul de forţă de muncă calificată şi specializată în domeniile în care instituţia îşi desfăşoară activitatea, realizează, dezvoltă, îmbunătăţeşte permanent şi menţine în funcţiune sistemul informatic propriu, în vederea schimbului de informaţii cu factorii interesaţi de activitatea A.N.R.S.C., iniţiază şi organizează programe de instruire şi pregătire profesională în domeniile de activitate reglementate; ...
- e)Direcţia tehnică, licenţe elaborează reglementări, norme şi prescripţii tehnice în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice, propune eliberarea de licenţe/autorizaţii pentru serviciile comunitare de utilităţi publice, precum şi de autorizaţii pentru operatorii economici care montează şi/sau exploatează sisteme de repartizare a costurilor, elaborează norme metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a preţurilor şi tarifelor pentru serviciile comunitare de utilităţi publice, din competenţa de reglementare a A.N.R.S.C., şi propune spre avizare preţurile şi tarifele pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi preţurile şi tarifele pentru serviciul public de alimentare cu energie termică produsă centralizat, cu excepţia energiei termice produse în cogenerare; ...
- f)Direcţia monitorizare piaţă şi consultanţă în teritoriu monitorizează piaţa serviciilor comunitare de utilităţi publice, analizează şi evaluează starea serviciilor comunitare de utilităţi publice la nivel naţional şi acordă servicii de îndrumare şi consultanţă în teritoriu şi controlează modul în care sunt respectate şi aplicate de către furnizori/prestatori prevederile legislaţiei specifice serviciilor comunitare de utilităţi publice şi soluţionează sesizările adresate A.N.R.S.C. pentru acest domeniu; ...
- g)Compartimentul executare silită asigură executarea silită a creanţelor A.N.R.S.C., în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare." ... 4. Anexa la regulament "Structura organizatorică a A.N.R.S.C." se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul II În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, vor fi stabilite atribuţiile şi sarcinile compartimentelor de specialitate, precum şi răspunderile individuale ale personalului A.N.R.S.C., în baza regulamentului de organizare şi funcţionare. Articolul III Încetarea raporturilor de muncă determinată de reducerea numărului de posturi în structura organizatorică a Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice se face în termenele şi cu procedura reglementate de dispoziţiile legale în vigoare. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: ──────────────── Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Mihai Constantin Şeitan Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 30 iunie 2010. Nr. 622. Anexa ────── (Anexa la regulament) ───────────────────── STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A A.N.R.S.C. Numărul maxim de posturi: 100, exclusiv preşedintele şi vicepreşedintele __________