← România

DECIZIE nr. 876 din 6 iulie 2010

DECIZIE nr. 876 din 6 iulie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 28 iulie 2010 Augustin Zegrean - preşedinte Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Mircea Ştefan Minea - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Simona Ricu - procuror Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Sandra Trading" - S.R.L în Dosarul nr. 7.899/99/2008 al Tribunalului Iaşi - Secţia comercială şi de contencios administrativ. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 29/

  1. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 23 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 7.899/99/2008, Tribunalul Iaşi - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Sandra Trading" - S.R.L. într-o cauză având obiect revizuire - pretenţii. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia consideră că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale datorită limitării impuse de art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă, în ceea ce priveşte motivele de revizuire. Astfel, arată că reglementarea criticată contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi şi la liberul acces la justiţie, întrucât, în funcţie de valoarea obiectului material al cererii de chemare în judecată, unii justiţiabili beneficiază de trei grade de jurisdicţie, iar alţii de două grade. Împrejurarea că valoarea bunului este mai mică de un miliard de lei vechi determină restrângerea dreptului părţilor de a beneficia de calea de atac a apelului şi creează astfel discriminări între persoanele aflate în situaţii similare. Ca atare, apreciază că acele hotărâri care au trecut doar prin două grade de jurisdicţie să nu fie limitate în exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii de motivele restrictive prevăzute de art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă. Tribunalul Iaşi - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 703/
  2. Potrivit prevederilor art. 30 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în următoarele cazuri: [...] 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere." Autorul excepţiei susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi celor ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă reprezintă reguli de procedură ce reglementează revizuirea ca o cale extraordinară de atac pentru reformarea hotărârilor judecătoreşti. În opinia autorului excepţiei, acest text de lege restrânge accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, întrucât limitează posibilitatea părţilor de a folosi această cale extraordinară de atac, atât sub aspectul cazurilor când poate fi formulată, cât şi sub aspectul căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârii asupra revizuirii, creându-se în acest din urmă caz discriminări între cetăţeni. Faţă de această critică, Curtea reţine că prevederile legale criticate sunt norme de procedură, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin.
(2)şi ale art. 129 din Constituţie, procedura de judecată şi exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt stabilite numai prin lege. Din aceste norme constituţionale reiese că legiuitorul are libertatea de a stabili condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Legea fundamentală şi prin actele juridice internaţionale la care România este parte. De altfel, Curtea s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii reglementării criticate, prin raportare la prevederile art. 16 şi 21 din Constituţie, prin Decizia nr. 27 din 12 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 2 martie 2010, sau Decizia nr. 266 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 19 mai 2008. Cu acel prilej, Curtea a constatat că revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, în scopul restabilirii adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanţă cu prevederile art. 124 din Constituţie privind înfăptuirea justiţiei. Interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătoreşti definitive, precum şi a raporturilor juridice care au fost supuse controlului instanţelor prin hotărârile respective a impus ca legea să stabilească riguros şi limitativ cazurile şi motivele pentru care se poate exercita această cale de atac, precum şi modul în care acestea pot fi probate. Din această perspectivă, prevederile legale criticate nu aduc atingere egalităţii în drepturi, accesului liber la justiţie sau dreptului la un proces echitabil. De altfel, instanţa de contencios constituţional a stabilit în jurisprudenţa sa că accesul liber la justiţie nu presupune să fie asigurat accesul la toate structurile judecătoreşti - judecătorii, tribunale, curţi de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând posibilitatea de a ajunge în faţa instanţelor judecătoreşti în condiţii de egalitate, poate stabili reguli deosebite. Deoarece în cauza de faţă nu sunt relevate aspecte noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii, atât soluţia pronunţată prin deciziile menţionate, cât şi considerentele care le-au fundamentat îşi păstrează valabilitatea şi în acest dosar. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Sandra Trading" - S.R.L în Dosarul nr. 7.899/99/2008 al Tribunalului Iaşi - Secţia comercială şi de contencios administrativ. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.