← România

ORDIN nr. 65 din 22 aprilie 2009

ORDIN nr. 65 din 22 aprilie 2009 privind constituirea şi funcţionarea Comisiei de Însemne Heraldice a Ministerului Administraţiei şi Internelor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 282 din 29 aprilie 2009 Pentru reglementarea într-o concepţie unitară a problematicii adoptării însemnelor heraldice în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, având în vedere prevederile art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, în temeiul art. 7 alin.

(4)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările ulterioare, viceprim-ministrul, ministrul administraţiei şi internelor, emite următorul ordin: Articolul 1
(1)Se constituie Comisia de Însemne Heraldice a Ministerului Administraţiei şi Internelor, denumită în continuare Comisie, având următoarea componenţă: ... 1. preşedinte: secretarul general adjunct al Ministerului Administraţiei şi Internelor, care coordonează domeniul logistic; 2. vicepreşedinţi:
  1. a)directorul Direcţiei informare şi relaţii publice; ...
  2. b)unul dintre adjuncţii directorului general al Direcţiei generale management operaţional; ... 3. membri:
  3. a)şeful Serviciului intendenţă din cadrul Direcţiei logistică; ...
  4. b)şeful Tipografiei Ministerului Administraţiei şi Internelor; ...
  5. c)un specialist în grafică şi machetare din cadrul Editurii Ministerului Administraţiei şi Internelor; ...
  6. d)un specialist în heraldică din cadrul Catedrei de Arhivistică - Istorie a Facultăţii de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza"; ...
  7. e)un specialist în heraldică din cadrul Arhivelor Naţionale; ... 4. secretar: şeful Casei de Cultură a Ministerului Administraţiei şi Internelor.
(2)În funcţie de problemele analizate, la şedinţele Comisiei pot participa şi alţi specialişti în domeniu, militari sau civili. ... Articolul 2 Comisia funcţionează pe lângă Direcţia informare şi relaţii publice. Articolul 3 Comisia are următoarele atribuţii:
  1. a)elaborează proiectul însemnului heraldic al Ministerului Administraţiei şi Internelor şi întocmeşte documentaţia tehnică aferentă acestuia; ...
  2. b)analizează şi avizează însemnele heraldice, drapelele, ecusoanele, emblemele, insignele şi denumirile onorifice propuse de unităţi ale aparatului central, inspectoratele generale şi alte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, pe care le prezintă ministrului administraţiei şi internelor pentru aprobare; ...
  3. c)înştiinţează autorii propunerilor despre aprobarea sau respingerea proiectelor propuse şi ţine, prin secretarul Comisiei, evidenţa tuturor însemnelor heraldice şi documentaţiilor tehnice din Ministerul Administraţiei şi Internelor; ...
  4. d)monitorizează corecta elaborare şi utilizare a însemnelor heraldice, drapelelor, emblemelor, iar în cazul constatării unor situaţii ce contravin prevederilor prezentului ordin şi ale Normelor metodologice privind elaborarea, adoptarea şi utilizarea însemnelor heraldice în Ministerul Administraţiei şi Internelor sesizează în scris şeful ierarhic superior structurii respective, care este obligat să ia măsuri în consecinţă şi să le comunice preşedintelui Comisiei. ... Articolul 4 În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, Comisia întocmeşte Normele metodologice privind elaborarea, adoptarea şi utilizarea însemnelor heraldice în Ministerul Administraţiei şi Internelor, care se aprobă de preşedintele acesteia. Articolul 5 Propunerile prevăzute la art. 3 lit. b), însoţite de documentaţia ce argumentează opţiunea, se înaintează Comisiei de către şefii structurilor din aparatul central sau, după caz, ai instituţiilor/structurilor aflate în subordinea/coordonarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi, după avizarea lor de către aceasta, se supun spre aprobare ministrului administraţiei şi internelor, prin preşedintele Comisiei. Articolul 6 După publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului ministrului administraţiei şi internelor pentru aprobarea însemnului heraldic propriu, unităţile beneficiare păstrează în arhivă documentaţia tehnică aferentă şi un exemplar al Monitorului Oficial, Partea I, respectiv. Articolul 7
(1)Cu excepţia simbolurilor naţionale, în structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor este interzisă folosirea de însemne heraldice fără ca acestea să fie avizate de Comisie şi aprobate de ministrul administraţiei şi internelor. ...
(2)Însemnele heraldice folosite de structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru care nu există aprobare sau nu mai sunt valabile din cauza schimbării denumirii structurii/unităţii, vor fi supuse avizării Comisiei în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin. ... Articolul 8 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 9 La data publicării prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 390/2008 privind constituirea şi funcţionarea Comisiei de Însemne Heraldice a Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 29 ianuarie 2008. Viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi internelor, Dan Nica Bucureşti, 22 aprilie 2009. Nr. 65. ----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.