← România

HOTĂRÎREA Nr. 349 din 20 iulie 1993

HOTĂRÎREA Nr. 349 din 20 iulie 1993 privind înfiinţarea Secretariatului Tripartit pentru Dialog Social Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 197 din 18 august 1993 Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Se înfiinţează Secretariatul Tripartit pentru Dialog Social, organism apolitic, neguvernamental, fără scop lucrativ, având personalitate juridică şi sediul în municipiul Bucureşti. Articolul 2 Secretariatul Tripartit pentru Dialog Social se constituie dintr-un număr egal de reprezentanţi ai sindicatelor, patronatului şi Guvernului, reprezentind interesele acestora. Articolul 3 Secretariatul Tripartit pentru Dialog Social coordonează acţiunile partenerilor sociali în vederea creării cadrului juridic şi instituţional necesar realizării dialogului social între aceştia şi colaborează la elaborarea legislaţiei referitoare la institutionalizarea Consiliului Economic Social. Articolul 4 Finanţarea întregii activităţi a Secretariatului Tripartit pentru Dialog Social se asigura din fondurile puse la dispoziţie, cu aceasta destinaţie, de către organismele internaţionale, inclusiv cele sindicale şi patronale. Articolul 5 Secretariatul Tripartit pentru Dialog Social va funcţiona conform regula regulamentului prevăzut în anexa şi cu respectarea legislaţiei în vigoare. Articolul 6 Anexa face parte integrantă din hotărâre. PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: --------------- Ministru de stat, preşedintele Consiliului pentru Coordonare, Strategie şi Reforma Economică, Misu Negritoiu Secretar de stat, împuternicitul special al Guvernului în relaţiile cu sindicatele şi patronatul, Iacob Zelenco Anexa 1 REGULAMENTUL de organizare şi funcţionare a Secretariatului Tripartit pentru Dialog Social Articolul 1 Secretariatul Tripartit pentru Dialog Social se constituie ca persoana juridică română, neguvernamentala, apolitica, fără scop lucrativ, în vederea coordonării acţiunilor partenerilor sociali pentru realizarea dialogului social dintre aceştia. Articolul 2 Secretariatul Tripartit pentru Dialog Social are sediul în municipiul Bucureşti. Articolul 3 Scopurile şi atribuţiile Secretariatului Tripartit pentru Dialog Social sunt următoarele:

  1. a)asigura, împreună cu asistentul tehnic din partea Comunităţii Economice Europene şi a Uniunii de Coordonare a Programului PHARE, implementarea în România a dialogului social dintre sindicate, patronat şi Guvern; ...
  2. b)elaborează, pe baza analizelor şi studiilor proprii, propuneri în vederea creării cadrului legislativ necesar realizării dialogului social tripartit şi colaborează la elaborarea legislaţiei referitoare la institutionalizarea Consiliului Economic Social; ...
  3. c)întocmeşte înregistrări şi minute ale lucrărilor reuniunilor partenerilor Secretariatului Tripartit pentru Dialog Social; ...
  4. d)contabilizeaza fondurile primite şi cheltuielile ocazionate de desfăşurarea activităţii; ...
  5. e)stabileşte contacte internaţionale cu organizaţii similare; ...
  6. f)dezvolta o baza informationala pentru uzul partenerilor de dialog social - Guvern, sindicate şi patronat; ...
  7. g)organizează şi distribuie programe de instruire pentru reprezentanţii părţilor de dialog social şi pentru alte structuri ce vor fi create la nivel naţional, regional şi de ramura. ... Articolul 4 Din Secretariatul Tripartit pentru Dialog Social fac parte, în număr egal, reprezentanţi ai sindicatelor, patronatului şi Guvernului, fiecare actionind în vederea asigurării unui consens în crearea structurilor necesare dialogului social în România. Articolul 5 Reprezentanţii sindicatelor lucrează cu toate confederatiile sindicale, legal înregistrate. Articolul 6 Reprezentanţii patronatului lucrează cu toate confederatiile patronale, legal înregistrate. Articolul 7 Reprezentanţii Guvernului lucrează cu toate agenţiile guvernamentale, considerate ca fiind implicate. Articolul 8 Reprezentanţii au în toate situaţiile un comportament transparent faţă de entitatile pe care le reprezintă. Articolul 9 Reprezentanţii prevăzuţi la art. 4 din prezentul regulament sunt angajaţii Secretariatului Tripartit pentru Dialog Social şi, pe timpul cît au aceasta calitate, nu pot fi angajaţi în alte funcţii, fie ele şi onorifice în aparatul Guvernului ori la o federatie sindicala sau patronala. În activitatea lor reprezentanţii fiecăreia dintre părţi acţionează pe baza şi în conformitate cu mandatul primit de la organismul pe care îl reprezintă. Articolul 10 Desemnarea şi revocarea din calitatea de reprezentant se face de către fiecare partener social pe care acesta îl reprezintă. Articolul 11 Secretariatul Tripartit pentru Dialog Social are un aparat tehnic format din personal de specialitate şi auxiliar. Articolul 12 Contractele individuale de muncă ale reprezentanţilor prevăzuţi la art. 4 şi ale personalului din aparatul tehnic, prevăzut la art. 11 se încheie între aceştia şi persoana desemnată de Uniunea de Coordonare a Programului PHARE. Articolul 13 Reprezentanţii partenerilor sociali în Secretariatul Tripartit pentru Dialog Social îşi desfăşoară activitatea în comun, iar acţiunile întreprinse se stabilesc prin acordul acestora. Articolul 14 Finanţarea întregii activităţi a Secretariatului Tripartit pentru Dialog Social, inclusiv salariile, se asigura din fondurile puse la dispoziţie cu aceasta destinaţie prin Programul PHARE, precum şi din alte surse puse la dispoziţie de organismele internaţionale, inclusiv de cele sindicale şi patronale. --------------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.