HOTĂRÂRE nr. 1.280 din 27 octombrie 2005 privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii şi Cultelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2005, pentru Catedrala ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" din Cluj-Napoca Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 977 din 3 noiembrie 2005 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 30 alin.
(2)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, al art. 21 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 3 alin.
(1)din Ordonanţa Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2002, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Culturii şi Cultelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2005 cu suma de 500 mii lei (RON) la capitolul 59.01 "Cultură, religie şi acţiuni privind activitatea sportivă şi de tineret", titlul 38 "Transferuri", alineatul 40.61 "Susţinerea cultelor", pentru Catedrala ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" din Cluj-Napoca. Articolul 2 Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Culturii şi Cultelor pe anul 2005. Articolul 3 Ministerul Culturii şi Cultelor şi organele abilitate de lege vor controla modul de utilizare a sumei alocate potrivit prezentei hotărâri, în conformitate cu prevederile legale. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- p. Ministrul culturii şi cultelor, Ioan Onisei, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 27 octombrie 2005. Nr. 1.280. -------