← România

ORDIN nr. 536 din 28 decembrie 2005

ORDIN nr. 536 din 28 decembrie 2005 privind aprobarea tarifelor pentru expertizarea pietrelor preţioase, naturale, fine, ornamentale, sintetice şi a perlelor libere sau montate în bijuterii Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 12 ianuarie 2006 Având în vedere prevederile: - Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2001 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea/reorganizarea sau funcţionarea, după caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţii publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 233/2001, cu modificările ulterioare, coroborate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 194/2004, cu modificările ulterioare; - Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase în România, republicată, cu modificările ulterioare; - Hotărârii Guvernului nr. 755/2003 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările ulterioare; - Hotărârii Guvernului nr. 633/2003 privind înfiinţarea pe lângă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a unei activităţi finanţate din venituri proprii, în temeiul art. 4 alin.

(4)din Hotărârea Guvernului nr. 755/2003, cu modificările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emite următorul ordin: Articolul UNIC Se aprobă tarifele, prevăzute în anexa la prezentul ordin, pentru expertizarea pietrelor preţioase, naturale, fine, ornamentale, sintetice şi a perlelor libere sau montate în bijuterii, de către personalul Direcţiei metale preţioase şi pietre preţioase din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, la cererea persoanelor fizice şi juridice interesate. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Cătălin Florin Teodorescu Bucureşti, 28 decembrie
  1. Nr.
  2. Anexa TARIFE pentru expertizarea pietrelor preţioase, naturale, fine, ornamentale, sintetice şi a perlelor libere sau montate în bijuterii
  3. Tarife percepute pentru expertizele diamantelor şi altor pietre preţioase libere sau montate în bijuterii ---------- *) EXPERTIZA CANTITATIVĂ cuprinde determinări sumare referitoare la forma de tăiere, finisajul şi masa diamantelor. Pentru diamantele sub 0,10 ct se realizează numai expertize cantitative. **) EXPERTIZA CALITATIVA cuprinde determinările expertizei cantitative (forma de tăiere, finisaj, masă) şi culoarea (conform scalei internaţionale, exprimată în litere de la D la Z şi Z+ - culori fantezie), puritatea, calitatea tăieturii, fluorescenta în lumină ultravioletă (Unde lungi - LW şi Onde scurte -SW). Pentru diamantele peste 0,25 ct se realizează numai expertize calitative. Pentru diamantele între 0,10 şi 0,25 ct se pot realiza expertize cantitative sau calitative la solicitarea clientului.
  4. Tarife percepute pentru expertizele perlelor naturale şi a celor de cultură libere sau montate în bijuterii. ----------- *) EXPERTIZA CANTITATIVĂ cuprinde determinări sumare referitoare la forma, culoarea şi masa perlei. **) EXPERTIZA CALITATIVĂ cuprinde determinările expertizei cantitative (forma, culoarea, masa), determinarea originii culorii (naturală sau artificială) şi a orientului (pentru perlele necolorate artificial). Pentru perlele de peste 7,00 ct se realizează numai expertize calitative. Pentru perlele între 0,01 ct şi 6,99 ct se pot realiza expertize cantitative sau calitative la solicitarea persoanelor fizice sau juridice.
  5. Tarife percepute pentru expertizele pietrelor naturale fine, ornamentale, sintetice şi ale imitaţiilor de pietre libere sau montate în bijuterii. ----------- *) 1 carat (ct) = 0,20 grame (g)
  6. Tarifele aferente operaţiilor de expertiză efectuate pentru persoane fizice şi juridice autorizate se înscriu în "Buletinul de Expertiză Pietre Preţioase"
  7. Pentru tarifele aferente expertizelor de mai sus nu se percepe T.V.A. conform dispoziţiilor legale în vigoare. ------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.